Acasă Actualitate DGASPC, CJT şi Primăria Timişoara marchează Ziua Universală a Drepturilor Copilului

DGASPC, CJT şi Primăria Timişoara marchează Ziua Universală a Drepturilor Copilului

DISTRIBUIȚI
????????????????????????????????????

Pentru a marca Ziua Universală a Drepturilor Copilului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, cu sprijinul CJT, al Primăriei Timișoara și al Facultății de Educație Fizică, va organiza în data de 17 noiembrie, cea de-a treia ediție a manifestării sportive “Ştiu că pot!” – destinată copiilor cu dizabilități din centre de ocrotire și din comunitate.

Evenimentul va începe de la ora 10.00 și va fi găzduit de Sala Constantin Jude (fosta Sala Olimpia) din Timișoara. Smaranda Marcu, PR DGASPC Timiş, a spus că această competiție se adresează copiilor cu dizabilități intelectuale cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani și cu QI < 70. Datele tehnice și formularul de înscriere sunt atașate acestei invitații și sunt disponibile și pe pagina web a DGASPC Timiș – www.dgaspctm.ro. Termenul limită de înscriere este 6 noiembrie 2017. Instituțiile, școlile sau persoanele interesate să participe la aceasta manifestare sunt rugate să completeze și să transmită formularele de înscriere pe adresa de e-mail a DGASPC Timiș (dgaspctm@gmail.com) sau la numărul de fax 0256-407066. Formularele pot fi descărcate de pe pagina web a DGASPC Timiș (www.dgaspctm.ro) sau pot fi solicitate de la sediul instituției.La primele două ediții ale manifestării au participat aproximativ 150 de copii cu dizabilități din mai multe județe ale țării și din Ungaria, competiția bucurându-se de un real succes.

Adunarea Generală a ONU a recomandat (în 1954, rezoluţia 836(IX)) ca toate ţările să sărbătorească o Zi Universală a Copiilor, care sa fie marcată ca Zi a fraternităţii şi înţelegerii între copiii din toată lumea şi ca Zi a promovării bunăstării copiilor lumii. Data de 20 noiembrie marchează ziua în care Adunarea Generală a adoptat Declaraţia Drepturilor Copiilor (în 1959) şi Convenţia Drepturilor Copiilor (în 1989).

 

Comentarii

comentarii