Acasă Actualitate DGASPC Timiş atrage atenţia: „Copilul nu poate fi exploatat prin muncă”

DGASPC Timiş atrage atenţia: „Copilul nu poate fi exploatat prin muncă”

DISTRIBUIȚI

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş atrage atenţia că, aşa cum arată noile prevederi aduse de Legea nr. 257, din septembrie 2013, privind protecţia copiilor, în activităţile de prestare a activităţilor remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar şi de modeling, este obligatoriu informarea prealabilă a DGASPC.

„Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi constrâns la o muncă ce comportă un risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia, ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale”, a precizat Emilia Milutinovici, directorul DGASPC Timiş.

De asemenea, este interzisă orice practică prin intermediul căreia un copil este dat de unul sau de ambii părinţi ori de reprezentantul lui legal în schimbul unei recompense sau nu, în scopul exploatării copilului sau a muncii acestuia.

În situaţiile în care copiii de vârstă şcolară se sustrag procesului de învăţământ, desfăşurând munci cu nerespectarea legii, unităţile de învăţământ sunt obligate să sesizeze de îndată serviciul public de asistenţă socială.

În cazul unor asemenea constatări, serviciul public de asistenţă social, inspectoratul şcolar judeţean şi cu celelalte instituţii publice competente sunt obligate să ia măsuri în vederea reintegrării şcolare a copilului.  

Comentarii

comentarii