Acasă Actualitate DGASPC Timiș marchează, marți, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

DGASPC Timiș marchează, marți, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

DISTRIBUIȚI

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș marchează, în data de 3 decembrie, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, un prilej bun de a promova abilităţile persoanelor care s-au născut sau care au dobândit un handicap de-a lungul vieţii.

Este ziua când sunt evidenţiate o parte din realizările acestora, ziua când este celebrat fiecare pas pe care aceste persoane îl fac înainte, în lupta cu barierele şi limitele impuse de mediul fizic, social și uneori chiar de către cei din jur.

Ca în fiecare an, DGASPC Timiș marchează ziua de 3 decembrie prin diverse activități ce au ca obiectiv promovarea unei mai bune înțelegeri şi ridicarea nivelului de acceptare în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu handicap, susținerea demnității şi a drepturilor acestora printr-o schimbare de atitudine față de noțiunea de dizabilitate şi eliminarea barierelor sociale în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate.

Astfel, vor avea loc o serie de manifestări cultural – artistice: spectacole de muzică, dans și recitaluri, expoziții cu lucrări realizate de persoanele cu dizabilități, ateliere de creație de ornamente pentru sărbătorile de iarnă, excursie la Reșița la Muzeul locomotivelor și la Grădina zoologică. Mai mult, multe centre vor fi vizitate de elevii de la școlile din localitate.

Astfel, prin organizarea acestor activităţi, în care sunt implicate direct persoane cu dizabilităţi şi nu numai, se pun în valoare şi sunt promovate talentul, abilităţile şi capacităţile deosebite deținute de aceste persoane speciale, cu scopul integrării şi incluziunii în comunitate.

Comentarii

comentarii