Acasă Cultura Dineu cu proşti, la Timişoara

Dineu cu proşti, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

În zilele de 7 şi 8 februarie 2011, Teatrul Naţional Bucureşti se va afla în turneu la Timişoara, la invitaţia Fundaţiei Culturale Artmedia. În cele două zile, de la ora 19.00, scena Operei Naţionale din Timişoara va găzdui o comedie spumoasă, cu celebrul actor Horaţiu Mălăele în „rolul vieţii sale”. Spectacolul „Dineu cu proşti”, o comedie de o oră şi 40 de minute, după o piesă scrisă de Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, îi va aduce în faţa publicului timişorean, pe lângă Horaţiu Malaele, şi pe actorii Şerban Ionescu, Medeea Marinescu, Alexandru Bindea, Costina Ciuciulică, şi Alexandru Georgescu. Horaţiu Mălăele joacă rolul „prostului perfect”, în situaţii ce provoacă râsul, dialoguri explozive şi mişcări comice. Prostia rămâne un subiect atractiv pentru artişti şi pentru public, fiind infinit mai fascinantă decât inteligenţa. Din 1993, anul în care Francis Veber a scris comedia „Dineu cu proşti”, piesa a fost tradusă în mai multe limbi, având succes pe scenele din Europa şi America. În 1998, adaptarea cinematografică a piesei a fost vizionată de peste 9 milioane de francezi. „M-am bucurat foarte mult că am obţinut de Operă două zile, că am reuşit să negociez cu Horaţiu (Mălăele – n.r.). M-am bucurat foarte mult că Teatrul Naţional Bucureşti mi-a oferit două zile, dintre care una este ziua lor liberă. Devizul pentru cele două zile de spectacol depăşeşte 70.000 de lei. Am găsit şi câţiva sponsori, deşi mai puţini ca anii precedenţi. Rolul comediei de bune calitate rămâne deosebit de important şi, din păcate, prea puţine asemenea spectacole sunt în România, la ora actuală”, a declarat Doina Popa, preşedintele Fundaţiei Artmedia. Biletele se găsesc la casieria Operei Naţionale Timişoara şi la casieria Filarmonicii Banatul, la preţurile de 80, 60 şi 40 de lei.
 

Comentarii

comentarii