Acasă Cultura Doi violoniști celebri vor concerta săptămâna aceasta în județul Timiș

Doi violoniști celebri vor concerta săptămâna aceasta în județul Timiș

DISTRIBUIȚI
Filarmonica-Banatul
Violoniștii Roby Lakatos și Stefan Horvath vor concerta la Timișoara. De asemenea, aceștia vor participa la un eveniment de strângere de fonduri ce va avea loc la Recaș, joi, în data de 19 mai. Au fost invitate cluburile Rotary din Timișoara, iar banii strânși vor fi folosiți de Filarmonica Banatul.
Directorul instituției de cultură, Ioan Gârboni, este onorat de evenimentele care se vor desfășura în județul Timiș, în această săptămână:
”Mă bucur că avem onoarea să organizăm aceste evenimente la care vor participa cei doi artiști. Este un lucru important pentru Timișoara. De asemenea, va fi lansat și un CD cu concertele celor doi, care va purta marca ”Timișoara – capitală culturală europeană”.  Miercuri și vineri vor fi concertele celor doi la Filarmonica Banatul, iar joi va  fi organizată acea strângere de fonduri la Recaș. Cei doi vor cânta la două viori stradivarius. Au fost invitate și cluburile Rotary. După ce vor fi achitate cheltuielile legate de consumație, banii rămași vor fi folosiți de Filarmonică, în diverse scopuri”, a declarat directorul instituției, Ioan Coriolan Gârboni.
Miercuri 18 mai, Roby Lakatoș și ansamblul său din Budapesta vor da un recital cu începere de la ora 19. Roby Lakatos s-a nascut intr-o familie de țigani din Ungaria, a absolvit conservatorul din Budapesta și a devenit faimos datorită măiestriei cu care combina muzica țigănească, muzica clasică și jazzul. Supranumit “violonistul diavolului”, Roby a reușit să îi atragă atenția inclusiv renumitului Yehudi Menuhin, pe care l-a cunoscut când abia ieșise din adolescență.
Vineri 20 mai cu începere de la ora 19, pe scena Filarmonicii Banatul va urca și Ștefan Horvath, concert maestrul orchestrei simfonice din Basel – Elveția. Potrivit reprezentanților Filarmonicii Banatul, acesta va interpreta, printre altele, Introducere și Rondo Capriccioso de Camille Saint-Saens și Zigeunerweisen, compusă de Pablo de Sarasate. Ținând cont că cei doi interpreți s-au născut unul în România, iar celălalt în Ungaria, maestrul Radu Popa, dirijorul concertului, a programat în afară de lucrările lor și Rapsodia numărul 1 de George Enescu, respectiv Rapsodia ungară numărul 2 de Franz Liszt. Prețurile biletelor sunt 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Cei care doresc să stea la lojă, trebuie să plătească pentru un bilet de intrare 30 de lei. Acestea pot fi cumpărate de la casieria Filarmonicii Banatul.

Comentarii

comentarii