Preotul Nicolae Laus, director al Cancelariei Diecezane a Episcopiei Romano – Catolice de Timisoara, declară pentru credincioșii romano-catolici din oraș că programul slujbelor va fi neschimbat, dar acestea se vor oficia în biserica Sf. Ecaterina de pe strada János Bolyai. Acesta laudă eforturile de conservare ale unuia dintre cele mai importante lăcașe de cult de influență arhitecturală barocă din țară, construcție a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1736.
Până acum, în cadrul proiectului început încă din 2014, pentru elaborarea proiectului tehnic, s-au realizat studii geotehnice, de umiditate și topografice și s-au realizat expertize tehnice, biologice. chimice, ale zugrăveliilor murale, altarelor din lemn, vitraliilor și mobilierului. Proiectul presupune restaurarea tuturor componentelor artistice: pictura murală, stucomarmura, stucatura, lemnul, vitraliile și pictura pe pânză. Lucrările propriu-zise din cadrul proiectului sunt: înlocuirea instalațiilor termice, a celor electrice, și a celor sanitare, restaurarea elementelor din piatră și metal, intervenții asupra șarpantei și învelitoarei, intervenții la criptă, zugrăvirea fațadelor refacerea împrejmuirii și amenajare spațiilor verzi și asigurarea accesibilității pentru persoanele cu dizabilități.
Potrivit Karinei Cistelecan, noul aspect interior al catedralei îi va surprinde plăcut pe toți vizitatorii. La terminarea lucrării, va exista posibilitatea vizitelor ghidate, pe bază de programare, și se va instala un dispozitiv care va contoriza fluxul de turiști. Deși lucrările au început cu întârziere, se promit a fi terminate dacă nu la termen, cel puțin înaintea intrării în 2021, anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii.
Comentarii
comentarii