Acasă Sănătate Donatorii de sânge sunt bineveniţi, oricând, la Centrul regional de Transfuzie Sanguină

Donatorii de sânge sunt bineveniţi, oricând, la Centrul regional de Transfuzie Sanguină

DISTRIBUIȚI

Donatorii de sânge sunt bineveniţi oricând la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara, chiar dacă în momentul de faţă în judeţ nu avem o criză a sângelui, spune dr. Cristina Ghiocel, directoarea Centrului.
Acum, fiind vară şi perioadă de concedii, numărul donatorilor a mai scăzut.
Spitalele se ajută între ele şi dincolo de frontierele judeţului, în caz de nevoie, astfel că este bine ca frigiderele Centrului să fie aprovizionat cu flacoane de sânge tot timpul. Nici dacă sunt prea mulţi donatori într-o zi nu este prea bine, întrucât capacitatea de procesare a Centrului este de cam până la 200 de oameni pe zi, pentru că altfel se prelungeşte donarea, se ajunge spre prânz, le vine rău donatorilor şi leşină.
În ceea ce priveşte necesarul pe grupe şi Rh, depinde de afecţiuni, în general, pentru Rh negativ stocul fiind mai mic, pentru că şi pacienţii cu Rh negativ sunt mai rari.

Comentarii

comentarii