In urma cu mai multi ani, chiar in timp ce proaspat alesul Presedinte Traian Basescu clama lupta impotriva coruptiei si reclama existenta unor grupuri de interese nelegitime, tot el, cu manuta lui, dadea directive pe marginea unui document intitulat Memorandum. Documentul respectiv era, in esenta, o solicitare a grupului financiar care avea in proprietate Combinatul de aluminiu ALRO de a cumpara energia electrica la un pret preferential. Solicitarea si argumentele utilizate reprezentau, in sine, o ilegalitate, intrucat satisfacerea acestei pretentii insemna nici mai mult, nici mai putin decat incalcarea legilor tarii, practicilor europene si recomandarilor exprese ale Uniunii Europene. In al doilea rand, un asemenea memorandum nu avea ce sa caute la Presedintele Romaniei. Destinatia lui corecta, admitand ca si continutul ar fi fost corect, ar fi trebuit sa fie Guvernul. Schimbarea destinatarului reprezinta o propunere de trafic de influenta. Cu toate acestea, documentul, dupa ce au fost parcurse niste etape, Dorin Cocos, Stolojan, Elena Udrea, a ajuns pe masa Presedintelui Romaniei, Traian Basescu si a obtinut chiar si girul acestuia, dupa care Presedintele insusi i-a telefonat ministrului Industriilor, caruia i-a cerut sa satisfaca pretentiile ALRO. Stenogramele, care puteau la fel de bine sa lipseasca, nu fac altceva decat sa confirme un fapt material, care a fost dovedit cu ani de zile in urma cand eu insumi am prezentat acest document in ziarul Ziua.
Asadar, fapta a existat, documentul a existat, pe document a existat si recomandarea scrisa si semnata de Presedintele Romaniei, dupa care lantul s-a inchis, ALRO beneficiind efectiv de reducerea de pret. Si a existat si prejudiciul material. Urias. Este vorba de 2 miliarde de euro. Impartite la familiile din Romania, inseamna ca fiecare familie a platit, in plus, pentru energia electrica circa 250 de euro si asta numai pentru ca patronii din Federatia Rusa ai ALRO sa castige un munte de bani. Ca s-a dat sau ca nu s-a dat spaga, cum afirma Nastasiu, ca spaga a fost de 4 milioane de euro sau de 200 de milioane de euro este important, dar nu este esential.
Si, in fine, mai avem doua certitudini. Ca tot in urma unor indicatii de sus dosarul a fost inchis, ca procurorii care s-au ocupat de acest caz, in frunte cu Nastasiu, au fost dati afara si ca, in cursul anului trecut, acest contract pagubos a fost prelungit pana la sfarsitul deceniului viitor. Deci, inca niste miliarde. Iata cateva dosare penale care ar trebui sa existe, dar nu exista. Pentru ca statul este corupt pana la varf.
Comentarii
comentarii