Acasă Eveniment Dosarul „Paisie, hoț de bani europeni” a ajuns la Înalta Curte de...

Dosarul „Paisie, hoț de bani europeni” a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

DISTRIBUIȚI

paisie 1Conform blogului de atitudine împotriva abuzurilor din Biserica Ortodoxă Română –  paisielugojanu.blogspot.ro, zilele Preasfinţitului Paisie Lugojanu în fruntea bisericii din Banat sunt numărate. Pe numele episcopului vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi al celorlaţi implicaţi în dosarul „Şpagă din bani europeni” au venit înştiinţări că dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Site-ul „Opinia publică vs Paisie Lugojanu” prezintă amănunte delicioase despre spaima care l-a cuprins pe Paisie la aflarea veştii.

Vrea să scape cu ajutorul Sfântului Iosif cel Nou şi al Sfântului Mina

  „Cei implicați în dosarul «Paisie, hoț de bani europeni» au primit înștiințările că sunt învinuiți în dosarul menționat și că sunt cercetați în stare de libertate de către procurori! PS Paisie a luat foarte în serios înștiințarea, încât, de frica pușcăriei, s-a pus pe tot felul de slujbe tainice la Catedrala Mitropolitană, de stă mâța în coadă! Îl îmbracă și-l dezbracă pe Sfântul Iosif cel Nou cu propriile veșminte, ca mai apoi să slujească în ele tot felul de acatiste, cum ar fi cel al Sfântului Mina, pentru a scăpa de judecată! Nimeni dintre popii de la catedrală nu mai are voie să facă proscomidia când slujește dânsul, el fiind total implicat! Cu alte cuvinte, PS Paisie e distrus de cadoul de sfârșit de an, ce l-a primit de la Parchet! La fel și celelalte gâște!”, se arată pe site-ul paisielugojanu.blogspot.ro. Mai multe amănunte găsiţi pe adresa http://paisielugojanu.blogspot.ro/2013/01/cadou-de-anul-nou.html.

Japcă în numele Domnului

Inculpaţii în teribilul dosar în care Arhiepiscopia Timişoarei este îngropată până la gât sunt: Ion Gheorghe (PS Paisie Lugojanul), episcopul vicar al Timişoarei, preoţii Alin Cuza şi Cristian Pavel şi contabila Mihaela Zărie. În ciuda probelor evidente, atât Mitropolia Banatului, cât şi Patriarhia Română păstrează o tăcere suspectă. Grija pentru banii europeni, de care a dat dovadă Arhiepiscopia Timişoarei, a atras închiderea a 16 centre educaţional-sociale din întreaga ţară. În Timiş s-au închis cinci astfel de centre. Centrele educaţionale au fost create în baza unui proiect european POSDRU. Proiectul coordonat de Asociaţia Filantropia Alba-Iulia şi Arhiepiscopia Alba Iulia avea ca partener Arhiepiscopia Timişoarei. De la Timişoara, de fapt, a început declinul rapid al acestui proiect, ce trebuia să se termine abia în iulie 2013. Aici, Arhiepiscopia Timişoarei a cerut „şpagă” din bani europeni, solicitând câte 500 de lei lunar, ca „donaţie”, din salariul fiecăruia dintre cei 22 de angajaţi ai centrelor. Iniţial, aceşti bani au fost daţi în nume colectiv, pe chitanţe, apoi nu a mai existat nici o hârtie oficială, banii se dădeau şi se primeau la negru. Acum, unul câte unul, angajaţii au început să-şi primească banii înapoi din partea Arhiepiscopiei Timişoara, care încearcă să acopere urmele. Dosarul penal a ajuns însă pe masa DNA. Paisie şi compania sunt cercetaţi pentru abuz în serviciu şi corupţie.

Comentarii

comentarii