IŞJ trimite controale intersectate în două şcoli problemă…
Marin Popescu: „În unele unităţi, şcoala este făcută pentru dascăli şi nu pentru elevi”
Doi inspectori de sector au ajuns la şcolile din Tormac şi Şipet, săptămâna trecută. Fiecare cu treburile lui. Până la această oră nu se ştiu concluziile în urma primului control care trebuia să verifice mai multe scandaluri, bătăi între elevi, dar şi condiţiile precare de igienă. „A fost efectuată o verificare la şcolile din zona Tormac. Am trimis inspectorul de sector de acolo să vedem ce se întâmplă. S-ar putea să fie grav, mă deranjează însă că acolo sunt oameni şi ar trebui să scoată chestia asta din mentalitate. Chiar trebuie să vină inspectoratul pentru a vedea nişte lucruri pe care trebuie să le facem pentru elevii aceia. Se pare, însă, că în unele unităţi şcoala este făcută pentru dascăli şi nu pentru elevi. Un alt inpector de sector a fost trimis să verifice reclamaţiile unor părinţi vizavi de o învăţătoare de la şcoala din Şipet”, ne-a declarat Marin Popescu, inspectorul şcolar general de Timiş. Vom reveni cu amănunte despre rezultatele controlului privind problemele de la unităţile de învăţământ din comuna Tormac, dar şi despre ciudatul caz al învăţătoarei reclamate, şi care nu a fost lăsată să se apere.
Comentarii
comentarii