Acasă Cultura Două teatre timişorene participă la Festivalul Interetnic de Teatru la Oradea

Două teatre timişorene participă la Festivalul Interetnic de Teatru la Oradea

DISTRIBUIȚI

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Interetnic de Teatru la Oradea are loc în perioada 11-18 noiembrie 2012. Evenimentul, organizat de Teatrul „Szigligeti” din Oradea, reuneşte toate teatrele minoritare din România, teatrele maghiare şi germane, precum şi Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti. În cadrul galei bienale itinerante vor fi prezentate în faţa publicului orădean peste 20 de spectacole ale minorităţilor. Timişoara va fi reprezentată la festival de Teatrul German de Stat şi Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”. După participarea la Festivalul Naţional de Teatru din Bucureşti, spectacolul „CUPLUtoniu – Furiile & Marele război”, producţie a Teatrului German de Stat Timişoara (TGST), poate fi văzută în cadrul Festivalului Interetnic de Teatru la Oradea, sâmbătă, 17 noiembrie. „CUPLUtoniu – Furiile & Marele război”, două piese într-un act, de Neil LaBute, în regia lui Radu-Alexandru Nica, va fi pus în scenă de la ora 21.30, în Café Moszkva Oradea (str. Moscovei, nr.8). Interpretează actorii Daniela Török, Alex Halka, Olga Török, Enikő Blénessy, Georg Peetz, Horia Săvescu şi Silvia Török. Echipa de producţie este formată din Velica Panduru (decorul şi costumele), Vlaicu Golcea (muzica), Florin Fieroiu (coregrafia), Lucian Moga (light-design, video) şi Valerie Seufert (dramaturgia). Spectacolul se supratitrează în limba română. Bilete se găsesc la Casieria Teatrului „Szigligeti“ din Oradea (Piaţa Regele Ferdinand, nr. 6). Spectacolul „Peer Gynt”, de Henrik Ibsen, realizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara şi Compania Forte din Budapesta, în regia lui Horváth Csaba, va putea fi văzut la Oradea luni, 12 noiembrie, de la ora 19.00. Premiera spectacolului a avut loc în 19 şi 20 septembrie la Timişoara şi în 13 şi 14 octombrie la Budapesta. Biletele pentru reprezentaţia din cadrul Festivalului Interetnic de Teatru la Oradea s-au pus în vânzare la agenţia Teatrului Maghiar din Oradea, la preţul de 20 de lei.

 

Comentarii

comentarii