Acasă Actualitate Drama Mihaelei – o tânără mamă cu 7 copii din Timișoara

Drama Mihaelei – o tânără mamă cu 7 copii din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Mihaela – o mamă tânără și nefericită din Timișoara, supusă la grele încercări de viață, cu 7 copii, dintre care 3 minori și doi cu handicap, de care ea trebuie să aibă grijă – are nevoie urgentă de sprijinul nostru.

Pentru ca drama să fie și mai mare, soțul femeii s-a îmbolnăvit grav, după ce și-a pierdut serviciul, în urmă cu 11 ani, și medicii oricât s-au străduit nu au reușit să îl vindece. Așa că și el a devenit persoană cu handicap.

Situația familiei este foarte grea. Singurele venituri sunt alocațiile copiilor și ajutorul de handicap, iar acum în perioada sărbătorilor de iarnă și a Nașterii Domnului, Crăciunul, familia are nevoie de ajutor sub orice formă ar veni.

”Eu sunt angajată la fetița cu grad de handicap, nu pot să îmi iau alt serviciu. Soțul meu a făcut o sinuzită și infecția s-a dus la creier, când l-au dat data afară de la lucru, în perioada crizei. Medicii nu îi mai dau șansă. Boala s-a cronicizat. Nu poate să se îmbrace singur, nu poate să se încalțe singur. Eu îl încalț, eu îi dau ciorapii în picioare. Îl mai ajută și copiii. Am fost cu el la Cluj pentru operație, dar medicii nu ne garantează nimic. Boala s-a agravat, acum face tratament să nu își piardă memoria cu totul.

Îi rog din suflet pe oamenii buni și pe biserică, mitropolia, să ne ajute, cu ce le pune Dumnezeu pe inimă, cu orice, fiindcă am nevoie de orice sprijin indiferent cum ar veni. Situația mea este foarte grea și nu am ieșire. Care le pune Dumnezeu să mă ajute, îi rog din suflet, că tare viață grea am și nu mai știu ce să fac, de aceea am apelat la ziar. Vă mulțumesc!”, a mărturisit Mihaela.

Cine o poate ajuta pe tânăra mamă Mihaela poate suna la telefonul: 0760.834.667.

Comentarii

comentarii