Totuşi, cea mai interesantă idee este cea prin care se va realiza un drum noi, care va lega nodul de pe A1 dintre Remetea şi Izvin de centura de ocolire a Timişoarei şi de drumul de acces la Aeroportul Internaţional Timişoara. Acesta ar urma să fie construit prin spatele comunei Remetea, ulterior pe teritoriul Ghirodei, spune Călin Dobra, şeful CJT. Vestea bună este că, în urma discuţiilor purtate, primăria Ghiroda ar urma să devină chiar partener în proiect, acoperind o parte din cheltuieli, a mai anunţat Dobra. Noua şosea va oferi posibilitatea de a se ajunge mai uşor de pe A1 spre aeroport, dar şi preluarea unei bune părţi a traficului rutier care afectează drumul naţional
O altă lucrare interesantă despre care se discută pentru a fi realizată în perioada următoare este lărgirea drumului care porneşte din DN spre Arad, până în Sânandrei, la patru benzi. Aici este situat şi unul dintre cele mai mari parcuri industriale din zona de vest a României, aflat în prezent în plină expansiune. Tot la patru benzi se extinde şi drumul care leagă Timişoara de Moşniţa, unul blocat extrem de mult timp de diferite motive birocratice, aici proiectul începe în cel mai scurt timp.
Sume mai mici, dar cu impact probabil ridicat, se referă la reabilitarea parcărilor de pe marginea drumurilor judeţene din Timiş. O operaţiune care a demarat deja este cea de montare a containerelor pentru deşeuri în aceste parcări, una care va duce la civilizarea cetăţenilor care nu sunt prea prieteni cu bunul simţ.
Comentarii
comentarii