Acasă Actualitate După Ciavova, Găvojdia! Alin Nica, președintele CJT, s-a întâlnit cu angajații și...

După Ciavova, Găvojdia! Alin Nica, președintele CJT, s-a întâlnit cu angajații și beneficiarii instituției 

DISTRIBUIȚI

Centrul de Recuperare  şi Reabilitare Neuropsihiatrică Găvojdia a fost locul cel mai greu de transformat dintre toate centrele rezidenţiale din judeţul Timiş.

Aici se află unele dintre cele mai dificile cazuri din judeţul Timiş şi chiar din Romȃnia, persoane cu o stare de sănătate deteriorată din cauza bolilor, a handicapului, a faptului că, în mare parte, nu au fost vizitate niciodată de familie, multe dintre ele neavȃnd, de altfel, o familie în sensul clasic al cuvȃntului….!

Găvojdia este, pentru ei, acasă, familia lor este marea familie a angajaţilor instituției, iar joi s-a văzut, din nou, că este un loc cald, primitor, cu oameni dedicaţi şi cu suflet mare.

Acum, această mare casă se împarte în altele mai mici, care vor fi la fel de primitoare şi de plăcute.

Transformarea lor continuă, fiind o prioritate a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş şi a Consiliului Judeţean Timiş.

Aceasta a fost, de altfel, ideea de bază a întȃlnirii care a avut loc cu angajaţii centrelor din Găvojdia.

Preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Alin – Adrian Nica, şi directorul general al DGASPC Timiş, Bogo – Octavian Anucin, menţionează că vor fi depuse toate eforturile pentru ca aceste centre rezidenţiale pentru persoane adulte cu handicap să fie reabilitate şi dotate conform nevoilor beneficiarilor.

De asemenea, a fost accentuat faptul că un loc primitor este menţinut de angajaţi implicaţi, munca acestora fiind apreciată pe deplin de conducerea Direcţiei şi de cea a Consiliului Judeţean Timiş.

Grija şi atenţia acordate persoanelor aflate în dificultate, în centrele rezidenţiale din structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş au fost şi continuă să rămȃnă unele dintre cele mai importante priorităţi ale Consiliului Judeţean Timiş şi ale DGASPC.

 

Comentarii

comentarii