Acasă Actualitate Şedinţă extraordinară a CJ Timiş pentru apa şi canalizarea satelor din judeţ

Şedinţă extraordinară a CJ Timiş pentru apa şi canalizarea satelor din judeţ

DISTRIBUIȚI

marcel mihoc1„Vă rog să participaţi la atragerea acestor fonduri. În anii următori vrem să mai atragem 200 de milioane de euro pentru a finaliza alimentarea cu apă şi canalizare la nivel de judeţ”, le-a spus consilierul judeţean PSD Marcel Mihoc colegilor săi, în plen

Canalizarea şi apa curentă în comunele din Timiş sunt încă un vis. Puţine comune dispun de apă şi canalizare, iar unele au lucrări începute şi lăsate de izbelişte (cazul comunei Sacoşu Turcesc), dar nu ar fi rău ca acestor demersuri de a băga apă şi canalizare în mediul rural din Timiş să li se dea avânt, nu să li se pună frâne.

Consilierul judeţean PSD, Marcel Mihoc, a cerut organizarea unei şedinţe extraordinare a CJ Timiş pentru a vota o hotărâre care să dea drumul unui astfel de proiect în cel mai vestic judeţ al ţării. „Proiectul Aquatim este de 118 milioane de euro. De două luni încerc să obţin o hotărâre de consiliu judeţean, prin care să acordăm un contract de asistenţă şi un teren. Propun o şedinţă extraordinară prin care să declarăm 2,24 de hectare de interes public şi să oferim contractul de asistenţă. Rugămintea mea e ca până în 10 aprilie să facem o şedinţă extraordinară. Vă rog să participaţi la atragerea acestor fonduri. În anii următori vrem să mai atragem 200 de milioane de euro pentru a finaliza alimentarea cu apă şi canalizare la nivel de judeţ”, spune Mihoc.

 

Comentarii

comentarii