Acasă Actualitate Elevii de la Colegiul „Iulia Hasdeu” din Lugoj au comemorat Holocaustul

Elevii de la Colegiul „Iulia Hasdeu” din Lugoj au comemorat Holocaustul

DISTRIBUIȚI

Începând cu anul 2004, odată cu adoptarea Raportului Comisiei Prezidenţiale de Studiere a Holocaustului în România, ziua de 9 octombrie a devenit Ziua comemorării Holocaustului în România. Ziua de 9 octombrie a fost aleasă deoarece este momentul în care, în anul 1941, au început deportările evreilor din Banat şi Bucovina în Transnistria. Având în vedere că anul acesta s-au împlinit 70 de ani de la acest tragic moment, elevii de la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” din Lugoj au organizat o serie de activităţi pentru a marca Ziua Holocaustului în România. Luni, 10 octombrie, un grup de elevi de la Hasdeu, împreună cu membrii comunităţii evreieşti, au depus flori la Monumentul Holocaustului din Cimitirul Evreiesc din Lugoj, iar elevii claselor a XI-a, după vizionarea filmului „Holocaustul uitat”, au participat la dezbateri pe această temă. Marţi, 11 octombrie, la colegiul lugojean s-a inaugurat o expoziţie cu creaţii artistice ale elevilor, pe baza mărturiilor despre Holocaust. Totodată,  a avut loc o activitate metodică a profesorilor de istorie din zona Lugoj, cu tema – „Predarea Istoriei evreilor. Holocaustul – viziunea metodologică a Institutului Centropa”. „Prin aceste activităţi realizate de Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” şi Comunitatea Evreilor din Lugoj, cu care liceul lugojean are un parteneriat din anul 2005,  se încearcă recuperarea unei părţi din istoria oraşului nostru, o istorie care se stinge. Acum un secol, 15 % din populaţia Lugojul era evreiască, existau numeroase instituţii culturale evreieşti, o şcoală. Astăzi mai sunt doar 28 de evrei, majoritatea în vârstă. De asemenea, într-un oraş multicultural precum Lugojul, comemorarea acestui eveniment tragic, Holocaustul, se doreşte a fi o cale de revalorizare a valorilor europene, a respectului faţă de celălalt”, ne-a declarat prof. Horaţiu Suciu, responsabil de proiect.

 

Comentarii

comentarii