Acasă Actualitate Elevii și studenții sunt invitați, luni, la o competiție spațială, la Universitatea...

Elevii și studenții sunt invitați, luni, la o competiție spațială, la Universitatea Politehnica Timișoara

DISTRIBUIȚI

Universitatea Politehnica Timișoara este din nou locul de desfășurare al unui eveniment care confirmă potențialul tehnologic al orașului, dar și interesul manifestat pentru domeniul tehnologiilor spațiale de către elevi, studenți, cadre didactice, companii din domeniul IT.

Asta se întâmplă după ce, nu cu mult timp în urmă, în luna februarie 2019, a găzduit prima ediție a Galei Educației Spațiale.

Timișoara Space Kids are ca scop promovarea oportunităților de participare a elevilor timișoreni la competiții și activități educative cu tematică spațială.

Deschiderea va avea loc luni, 3 iunie 2019, la oea 14:30, în Sala Polivalentă a Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara, iar demonstrațiile vor fi făcute pe holurile Centrului de Conferințe al UPT.

La eveniment sunt invitați să participe în primul rând liceeni, dar și elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, interesați de domeniile astronomiei, programării, roboticii, a modelării 3D, pentru care Zero Robotics, FIRST Tech Challenge, Climate Detectives, Moon Camp Challenge, CanSat sau ExoRo nu sunt doar niște denumiri ciudate, ci sunt, sau pot deveni, în curând, contexte de învățare și de dezvoltare extra-curriculară în domeniul științelor și tehnologiilor spațiale.

Evenimentul va include prezentări ale preocupărilor din domeniul educației cu tematică spațială ale ESERO Romania, Banat IT sau CoderDojo Timișoara, prezentări ale competițiilor la care au participat echipe timișorene, discuții în panel despre experiențele personale și beneficiile elevilor participanți, precum și workshop-uri și demonstrații hands-on de lucru cu hardware și software specifice proiectelor înscrise la respectivele competiții.

Echipele participante vor avea propriile standuri, unde vor interacționa cu ceilalți participanți la eveniment, oferindu-le detalii și încurajări în vederea unei viitoare implicări.

Ca și la precedentul eveniment, Gala Educației Spațiale, organizatorii își doresc să ofere garanții tinerilor cu preocupări în domeniu că pot studia aceste tehnologii de vârf și că pot urma o carieră în domeniu aici, în Timișoara.

 

 

 

 

 

Comentarii

comentarii