”În acelaşi timp, din considerente obiective şi care privesc în mod deosebit grija companiei Enel faţă de comunităţile locale, s-a amânat în mod sistematic întreruperea furnizării energiei electrice sau acţionarea în instanţă pentru neplată. Menţionăm că nici ultima convenţie de eşalonare, încheiată la data de 19 septembrie 2011 nu a fost respectată, ca de altfel niciuna din cele încheiate anterior acesteia, astfel încât situaţia a devenit un cerc vicios în care se ajunge mereu la acelaşi punct,” precizează Enel. Enel a anunțat că se vede nevoită să adopte măsura întreruperii furnizării energiei electrice către toate locurile de consum ale Regiei Autonome de Transport Timişoara. Măsura adoptată se va pune în practică în noaptea de vineri spre sâmbătă, 21 spre 22 octombrie 2011. În acelaşi timp, compania şi-a afirmă deschiderea pentru găsirea unei soluţii, pentru ca locuitorii Timişoarei să fie cât mai puţin afectaţi de această situaţie.
Comentarii
comentarii