Acasă Actualitate Episcopia Caransebeşului a aprobat înfiinţarea unui nou centru de zi la Oraviţa

Episcopia Caransebeşului a aprobat înfiinţarea unui nou centru de zi la Oraviţa

DISTRIBUIȚI

Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului, întrunit la Reşedinţa episcopală, la care au luat parte părinţii protopopi din cele patru protopopiate ale Eparhiei, a aprobat recent înfiinţarea unui nou centru de zi, la Oraviţa. Instituţia socio-religioasă se numeşte „Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina” din Oraviţa. Reşedinţa episcopală din Caransebeş a găzduit zilele acestea şedinţa permanenţei Consiliului Eparhial,  „Luând în considerare necesităţile de natură socială ale credincioşilor din localitatea Oraviţa, Permanenţa Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului a aprobat înfiinţarea Centrului de Zi Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina din Oraviţa, cu data de 1 decembrie 2011. Instituţia amintită va funcţiona în cadrul Serviciului Social-Misionar al Centrului Eparhial, cu personalitate juridică distinctă, şi în baza unui protocol de colaborare dintre Centrul Eparhial şi Parohia Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul Oraviţa. La amintitul protocol, prin implicarea consilierului de resort şi a preotului paroh, vor putea adera şi instituţiile administraţiei locale şi judeţene. În termen de 30 de zile, Serviciul Social-Misionar al Centrului Eparhial, împreună cu parohia amintită vor întocmi un statut şi un regulament de funcţionare, care va fi înaintat spre aprobare într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Eparhial” a precizat părintele Călin Ianchiş, consilier social misionar din cadrul Eparhiei.
Reuniunea a fost condusă de PSS Lucian, Episcopul Caransebeșului, și a mai avut pe ordinea de zi mai multe puncte cu privire la activitatea eparhiei. Cu acest prilej, având în vedere cererile misionar-pastorale ale credincioşilor din filia Ruşchiţa, dar şi ale celor din Parohia Rusca Montan, Permanenţa Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului a aprobat şi înfiinţarea Parohiei Ruşchiţa, Protopopiatul Caransebeş.
 

Comentarii

comentarii