Acasă Actualitate Episcopii din Banat au participat la lucrările Conferinţei Episcopilor din România

Episcopii din Banat au participat la lucrările Conferinţei Episcopilor din România

DISTRIBUIȚI

MesianPS Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj, şi PS Martin Roos, episcopul romano-catolic de Timişoara, au participat, în perioada 9-12 septembrie, la lucrările sesiunii de toamnă a Conferinţei Episcopilor din România (CER), desfăşurată la Mănăstirea Fraţilor Carmelitani din Luncani (jud. Bacău).

La lucrările conferinţei, alături de cei 15 episcopi romano-catolici şi greco-catolici din România, au luat parte şi ÎPS Francisco Javier Lozano, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, împreună cu PS Anton Coşa, episcop de Chişinău (Republica Moldova). În cadrul lucrărilor, episcopii catolici au analizat relaţia de colaborare dintre Caritas Europa şi Confederaţia Caritas România şi au discutat despre pastoraţia sanitară în cadrul episcopiilor catolice din ţară şi întâlnirea mondială a tinerilor din Brazilia. Totodată, a fost fixat calendarul întâlnirilor la evenimentele organizate de Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE) şi s-a stabilit ca Vladimir Ghika, ridicat la cinstea altarelor la 31 august, să fie notat în calendarele Bisericilor particulare din România în ziua de 16 mai. Conferinţa Episcopilor a analizat şi rezultatele recensământului populaţiei din 2011, concluziile înalţilor ierarhi fiind că „recenzarea a fost defectuoasă”, iar „rezultatele publicate nu corespund cu datele deţinute de instituţiile Bisericii”. Conferinţa Episcopilor din România şi-a exprimat îngrijorarea şi faţă de libertatea justiţiei, „care în ultimul an s-a folosit de principiul majorităţii pentru a încălca flagrant dreptul la proprietate şi a refuza retrocedările către comunităţile greco-catolice”. În cadrul întrunirii, episcopii şi-au exprimat preocuparea pentru pacea în Siria, în Orientul Mijlociu şi în lume. Următoarea întrunire a Conferinţei Episcopilor Catolici din România va avea loc în perioada 5-7 mai 2014, la Oradea, în organizarea Eparhiei Greco-Catolice de Oradea.

Comentarii

comentarii