Acasă Eveniment Escrocul care dă țepe oamenilor care vor să schimbe bani a reapărut

Escrocul care dă țepe oamenilor care vor să schimbe bani a reapărut

DISTRIBUIȚI

escroc chisineu cris 340x255În cursul dimineții de marți, polițiștii orașului Chișineu Criș au fost sesizați despre comiterea unei fapte de înșelăciune, în incinta unei agenții bancare de pe raza localității. Se pare că este vorba de bărbatul care a mai comis astfel de acțiuni în urmă cu un an, în aceeași localitate.
În fapt, s-a constatat că un bărbat ar fi intrat într-o agenție bancară de pe raza localității Chișineu Criș, unde ar fi acostat o femeie căreia i-ar fi propus un schimb valutar mai avantajos decât cel afișat în unitatea respectivă, scrie Special Arad.
Fiind atrasă de schimbul avantajos, persoana vătămată ar fi ieșit împreună cu cel bănuit de comiterea faptei din unitatea bancară, unde ar fi efectuat tranzacția stabilită anterior.
Distrăgându-i atenția, bărbatul ar fi înlocuit bancnotele, înmânându-i astfel victimei, o altă sumă decât cea inițială.
Cel în cauză mai este cercetat de polițiști pentru o înșelăciune comisă în luna august a anului 2016.

Comentarii

comentarii