„Libertatea de circulaţie a muncitorilor este o libertate fundamentală”
"Nu mă surprinde foarte tare iniţiativa PVV, pentru că aceasta se înscrie într-o serie de astfel de demersuri menite să stigmatizeze anumite categorii de imigranţi, lucru cu care extrema dreaptă europeană ne-a obişnuit de ceva vreme. Mă surprinde însă pasivitatea guvernului olandez faţă de o iniţiativă care calcă în picioare valorile Uniunii Europene, incitând la intoleranţă şi discriminare. Polonia, România şi Bulgaria sunt membre UE, cu drepturi depline, iar cetăţenii acestor state trebuie trataţi ca atare, nu ca nişte cetăţeni de mâna a doua. Libertatea de circulaţie a muncitorilor este o libertate fundamentală, înscrisă în tratatul pe care Olanda l-a semnat şi, deci, o libertate pe care Olanda trebuie să o respecte şi să o faciliteze în permanenţă, nu doar atunci când întreprinderile olandeze au acces la pieţele din centrul şi estul Europei. Aştept o distanţare şi o condamnare fermă din partea guvernului olandez", a precizat europarlamentarul Cristian Buşoi, în intervenţia sa pe subiectul rezoluţiei. Conform celor mai recente studii făcute de Universitatea Erasmus din Rotterdam, muncitorii migranţi din ţările Europei Centrale şi de Est aduc o contribuţie semnificativă la economia olandeză şi la piaţa muncii din Ţările de Jos. În rezoluţia adoptată se arată că lucrătorii din ţările care au aderat la UE în 2004 şi 2007 au avut un impact pozitiv asupra economiei statelor membre şi nu au provocat perturbări serioase în pieţele muncii, ci au avut o contribuţie semnificativă la creşterea economică susţinută din UE.
Comentarii
comentarii