Claudiu Alexandru Buciu, primarul din Lugoj, a reacționat prompt după ce o tânără mămică a povestit experiența traumatizantă pe care a trăit-o la spitalul din oraș.
Alexandra a transmis la ”Totul Despre Mame” povestea ei de naștere la spitalul din Lugoj, experiență care a lăsat-o cu un gust amar, nu din cauza nașterii în sine, ci a personalului de la Neonatologie:
”Mă numesc Alexandra Salbagean și aș vrea să vă împărtășesc și vouă povestea nașterii copilului meu în spitalul din Lugoj, o experiență care pentru mine a fost traumatizantă.
Din săptămâna 30 de sarcină mi s-a scurtat colul, a trebuit să fac injecții cu dexametazonă, iar doctorul care îmi urmărea sarcina mi-a spus că e miracol dacă ajung la 37 de săptămâni. Am început să pierd dopul gelatinos pe la 35 de săptămâni, iar la controlul din săptămâna 36, doctorul meu mi-a spus să aștept până la 38 de săptămâni, când vine din concediu, să mă pregătească pentru naștere.
Recomandare de cezariană din cauza bazinului îngust
Fiind îngustă în bazin, mi-a spus că îmi este recomandată cezariana. Evident, mi-a sugerat că, dacă cumva încep contracțiile seara, să mă pun liniștită la somn, iar dimineața, când mă trezesc, să merg la spital. Am ajuns la 37+1, iar seara, spre surprinderea mea, mi s-a rupt apa.
Doctorul meu, fiind în concediu, evident că nu a răspuns la telefon, nici mie, nici medicului de gardă. La ecograf, bebelușul meu cântărea undeva la 3 kg, iar medicul de gardă, un om extraordinar, mi-a spus că voi naște ușor și repede natural. La ora 22, am intrat în sala de nașteri, iar la 00:35 am și născut.
Dar bebelușul meu avea 3,750 kg și cordonul strâns în jurul gâtului, iar acest lucru l-au observat doar când a rămas pur și simplu blocat în bazinul meu. L-au scos vânăt, nu mișca, nu respira. M-am panicat și am întrebat dacă mi-a murit copilul. În jurul meu, toți erau agitați.
Naștere la spitalul din Lugoj. Copilul a început să plângă după ce a fost resuscitat
După ce l-au resuscitat, a început să plângă. A fost cel mai frumos moment din viața mea. Însă, a doua zi au început părțile rele. Doamna doctor neonatolog a venit a doua zi de dimineață și mi-a spus: „Copilul e bine, dar nu își mișcă brațul. Semnează repede că ești de acord să îi facem radiografie, să vedem dacă nu cumva este clavicula ruptă, cu toate că noi noi suspectăm că este vorba despre paralizie de plex brahial (plexul brahial este rețeaua de nervi prin care se transmit informații de la coloană la umăr, braț și mână. Paralizia de plex brahial se produce la naștere, la copiii cu greutate mare. În unele cazuri, se recuperează de la sine, în altele e nevoie de kinetoterapie sau chiar de operație, în situațiile severe)”.
Am simțit că îmi cade cerul în cap în momentul acela. Am început să plâng și evident că nu am mai citit ce m-au pus să semnez. Nici acum, după 4 luni, nu știu ce am semnat. Încurajările doamnei au fost: nu plânge, nu e nimic grav, trece de la sine!
Unde îți e instinctul de mamă?
Și mai rele au fost momentele în care trebuia să merg la alăptat. Mi-a venit laptele foarte greu, iar una dintre cele două asistente de acolo mi-a spus: ”Dacă nu ai lapte, de ce vii la copil să îl deranjezi? Nu știi că și așa e cum e copilul tău? Nu mai veni!”
Bun, când mi-a venit laptele, am mers din nou la copil, nu știam nici cum să-l pun la piept. Copilul era mereu sătul de lapte praf. M-au tras de sâni, îmi spuneau: „Unde îți e instinctul de mamă?” Sau „Vai, ce o să faci tu când te duci cu copilul acasă?”.
M-au terminat psihic. Îmi era frică să merg să îmi văd copilul, din cauza „doamnelor” de acolo. Odată, copilul meu a început să plângă cât îl țineam în brațe, a venit o doamnă și mi l-a smuls efectiv din brațe, spunând: „Nu trebuie să îl ții jumătate de oră în brațe” și s-a enervat și le-a luat bebelușii tuturor fetelor care erau la alăptat.
Mămicile nu merită să fie tratate în scârbă
Sfatul doctoriței a fost să nu merg niciunde cu copilul, că sigur își va reveni singur. Mi-a mai zis că dacă vreau să fiu totuși liniștită, să merg la un neurolog. Și a fost bine că am mers, pentru că altfel copilul rămânea nenorocit pe viață. Mulțumesc din suflet doctorului care a fost de gardă și asistentelor care m-au asistat la naștere pentru că, datorită lor, copilul meu e bine acum. În schimb, toată secția de neonatologie m-a lăsat cu un gust amar, am plecat de acolo cu multe frustrări și cu multă durere în suflet. Mămicile nu merită să fie tratate în scârbă și în bătaie de joc.
Am plecat din spital fără să știu să schimb scutecul copilului, fără să știu să îl îmbrac. Copilul meu era sătul de lapte praf și iritat în zona scutecului. Ar trebui ca în zilele pe care le petreci în spital ca proaspăt mămică să ți se arate toate lucrurile pe care va trebui să le faci acasă, nu să ți se spună ”te vei descurca!” și atât”.
Primarul Buciu susține că a citit cu stupoare această relatare.
”Nu-mi vine să cred că personalul spitalului nostru se poartă așa cu pacienții.
Nu putem face totul deodată. Sunt multe lucruri nelalocul lor despre care nu știm mai nimic pentru că nu au fost în grija nimănui, niciodată.
Așadar, vă rugam frumos, ca oricând treceți prin astfel de momente, sau oricând vi se cer foloase necuvenite pentru munca pe care funcționarii publici (inclusiv personalul medical) trebuie să o presteze în folosul dvs., sau oricând vi se cere să aduceți medicamente sau materiale sanitare de acasă pentru a fi tratați în spitalul nostru, să ne sunați direct la primărie. Eu răspund la orice telefon primit. Nu trebuie să vă dați numele sau datele de contact ci doar să ne dați elemente de identificare cât mai exacte cu privire la situația prin care treceți și persoanele responsabile.
Dacă nu ne aduceți la cunoștința direct toate aceste probleme, lucrurile se vor rezolva, dar într-un timp mai îndelungat. Cu cât știm mai din timp despre aceste probleme, cu atât le vom rezolva mai rapid. Cu atât mai rapid ne vom scăpa de cei responsabili și vom pune lucrurile la punct”, spune Claudiu Buciu.
