Pentru o utilizare în condiţii de siguranţă a gazelor naturale, E.ON Gaz Distribuţie solicită consumatorilor să respecte următoarele reguli:
• Să manevreze cu atenţie aparatele de utilizare a gazelor naturale şi să nu lase să funcţioneze fără a fi supravegheate aparatele neautomatizate;
• Să se asigure că au fost curăţate coşurile de fum;
• Să nu utilizeze instalaţii care nu sunt legate la coşuri de fum;
• Să acorde o deosebită atenţie ventilării/aerisirii încăperilor în care se găsesc instalaţii de gaz;
• Să nu folosească nici un fel de alt combustibil (lemn, deşeuri, hârtie, materiale plastice, etc.) în instalaţiile de gaz, deoarece acestea pot duce la deteriorarea arzătoarelor şi a coşurilor de fum. Aceste deteriorări pot să ducă, la rândul lor, la intoxicaţii cu monoxid de carbon sau chiar explozii.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).
Comentarii
comentarii