Acasă Actualitate Expo Lugoj 2010 îşi deschide porţile

Expo Lugoj 2010 îşi deschide porţile

DISTRIBUIȚI

Cea de-a XIV-a ediţie a expoziţiei cu vânzare „Expo Lugoj” va avea loc în perioada 29-31 octombrie, la Sala de sport „Ioan Kunst Ghermănescu” din municipiul de pe Timiş. Deschiderea festivă va avea loc vineri, 29 octombrie, la ora 10, în prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene, a reprezentanţilor firmelor participante şi ai Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara. La ediţia din acest an şi-au anunţat participarea 30 de agenţi economici din Lugoj şi Timişoara, dar şi din Serbia şi Ungaria, din cele mai variate domenii: materiale de construcţii, amenajări interioare, mobilă, antichităţi, autoturisme, utilaje şi accesorii pentru grădinărit, tehnologii nepoluante, confecţii, încălţăminte, calculatoare şi componente IT, produse alimentare etc. „Desfăşurarea an de an a unei expoziţii cu caracter transfrontalier va contribui la stimularea, promovarea si încurajarea schimbului de experienţă şi idei, precum şi a competitivităţii regionale. De asemenea, va fi popularizată activitatea economica locală şi regională, va fi facilitată prezentarea către populaţie a ofertei de produse şi servicii a firmelor participante”, a declarat primarul Francisc Boldea. Expoziţia va fi deschisă publicului până duminica, 31 octombrie, între orele 9 şi 19, cu excepţia zilei de vineri, când accesul vizitatorilor va avea loc imediat după festivitatea de deschidere.

Comentarii

comentarii