Acasă Cultura Expoziţie de fotografii în Parcul Natural Lunca Mureşului

Expoziţie de fotografii în Parcul Natural Lunca Mureşului

DISTRIBUIȚI

Asociaţia Peisagiştilor din România organizează o expoziţie fotografică la sediul Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului, pentru a ilustra rezultatele finale ale proiectului „Traseu tematic la bălţile Bezdin”. Proiectul are drept scop reducerea impactului negativ al vizitatorilor în zona de protecţie strictă a Parcului Natural Lunca Mureşului, prin construirea unui traseu tematic suspendat, cu impact minim asupra peisajului şi habitatului. Astfel, s-au construit 500 m de ponton suspendat între Balta Bezdin şi observatorul Prundul Mare, pentru ca vizitarea zonei să nu se mai facă aleatoriu, periclitând habitatele şi ecosistemul. Construcţia efectivă a traseului a fost realizată în cadrul unor ateliere de lucru cu participarea studenţilor de la specializarea Peisagistică din Bucureşti şi Timişoara, cărora li s-au alăturat cercetaşii membri ai Organizaţiei Naţionale Cercetaşii România, Centrul Local Phoenix din Arad şi angajaţii Parcului Natural Lunca Mureşului, precum şi voluntari din judeţele Timiş şi Arad. Expoziţia face parte din caravana fotografică pe care Asociaţia Peisagiştilor din România o organizează în judeţele Arad şi Timiş. Celelalte locaţii ale expoziţiilor vor fi la sediul Grupului Şcolar Forestier Arad, Atelierului de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, la sediul Facultăţii de Horticultură şi Silvicultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, Timişoara şi în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Peisagiştilor din România. Prin această expoziţie se doreşte promovarea şi conştientizarea asupra fragilităţii şi importanţei menţinerii la nivel european a ecosistemul Bălţilor Bezdin şi a Parcului Natural Lunca Mureşului.
 

Comentarii

comentarii