Acasă Cultura Expoziţie de picturi pe sticlă şi licitaţie la Muzeul de Artă Timişoara

Expoziţie de picturi pe sticlă şi licitaţie la Muzeul de Artă Timişoara

DISTRIBUIȚI

la muzeul de artaServiciul de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara şi Muzeul de Artă va organiza vernisajul expoziţiei „Picturi pe sticlă ale bunicilor Timişoarei”, care va avea loc în data de 19 martie, ora 12, în sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara. Expoziţia, cuprinzând 31 de lucrări, este deschisă publicului în perioada 19-22 martie, la etajul întâi al Palatului Baroc. Aceste lucrări, realizate în cadrul Cercului de Art-terapie, de beneficiarii celor 3 centre de zi pentru persoanele vârstnice din Timişoara, sub îndrumarea d-nei Cristina Bugariu, prezintă clădiri ale oraşului şi teme religioase (Piaţa Unirii, Domul Romano-Catolic, Opera Naţională, Piaţa Victoriei, Buna Vestire, Naşterea Domnului, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril ş.a.). Cei 20 de bunici, cu vârste de până la 88 de ani, au pictat aceste lucrări pe sticlă alături de copii de la aRtelierul de Idei. Alăturarea lucrărilor celor două generaţii a pus în evidenţă abordarea diferită a vieţii, bunicii ancoraţi în realitate, dar buni observatori, iar copiii debordând de culoare şi imaginaţie.
Vineri, 22 martie, la ora 18, în Sala Barocă, lucrările vor fi licitate. Banii obţinuţi vor constitui un fond pentru seniorii din centrele de zi, aflate în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială.

Comentarii

comentarii