Acasă Cultura Expoziţie de sculptură a unui tehnician mecanic

Expoziţie de sculptură a unui tehnician mecanic

DISTRIBUIȚI

Sediul Aquatim, de pe strada Gheorghe Lazăr nr. 11/A, va găzdui o expoziţie de sculptură – artă contemporană, cu tema „Structuri în echinox”. Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 29 octombrie 2010, începând cu or 14.30, şi îl va avea ca invitat special pe scriitorul şi jurnalistul Robert Şerban. Lucrările expuse aparţin sculptorului Ioan Crişan. Angajat ca tehnician mecanic la Aquatim, artistul îşi pune în practică pasiunea pentru sculptură, în timpul liber. A participat la numeroase expoziţii individuale şi de grup, în ţară şi în străinătate, fiind deţinătorul unor premii importante. O parte din lucrările sale au fost expuse în cadrul mai multor expoziţii de colecţii private din Ungaria, Olanda, Spania, Germania, Elveţia şi Luxemburg. Exponatele sunt sculptate în lemn, gips, oţel şi bronz, iar uneltele folosite la execuţia lor au fost dalta, ciocanul şi unele unelte electrice. „Dintotdeauna am îndrăgit arta contemporană, căreia m-am dedicat trup şi suflet. Pentru mine reprezintă o lume aparte, unde pot să evadez din cotidian. Ori de câte ori simt nevoia de a crea, mă retrag în atelierul meu, unde lucrez în diferite materiale, precum lemnul, piatra, oţelul, ipsosul”, declară sculptorul.
 

Comentarii

comentarii