Acasă Cultura Expoziția ROMANIAS – un salt în adâncul României contemporane – ajunge pentru...

Expoziția ROMANIAS – un salt în adâncul României contemporane – ajunge pentru prima dată la Timișoara!

DISTRIBUIȚI

Vineri 29 martie, pentru prima datǎ în Timișoara, va putea fi vizitată expoziția ROMANIAS, realizată în colaborare cu cea mai mare agenție de fotojurnalism din lume, Magnum Photos.

În cadrul acesteia vor fi expuse 248 de fotografii ce surprind România contemporană, realizate de fotografi consacrați la nivel mondial.

Expoziția este adusă în Timișoara de către fundația EIDOS în parteneriat cu Art Encounters şi se poate vizita pânǎ pe 9 iunie, în ISHO Offices. ROMANIAS se va deschide vineri, pe 29 martie, ora 19:00, cu un vernisaj la care va participa Cristian Movilă, fondatorul Fundației EIDOS și unul dintre artiștii proiectului.

Fundația EIDOS și Magnum Photos, sub coordonarea lui Florian Ebner – curator șef al secției de fotografie la Centrul Pompidou din Paris, au reușit să alăture proiectului și câteva dintre cele mai importante voci ale României artistice contemporane, pentru a da naștere acestei colecții-eveniment – un portret multifațetat al unei națiuni peste care au trecut ani și istorie plină de controverse și contraste.

Magnum Photos a implicat în proiect fotografi de renume publicați în Time Magazine, The New York Times, Der Spiegel, Le Monde, NRC Handelsblad și National Geographic – Bieke Depoorter, Thomas Dworzak, Paolo Pellegrin, Alec Soth, Newsha Tavakolian și pe Cristian Movilă, fondatorul EIDOS Foundation.

Cristian Movilă, fondatorul EIDOS Foundation și UNFINISHED Festival, a declarat că „2024 este un an complex. E anul în care vom alege cum vrem să arate România, Uniunea Europeană și nu numai în următorii 4–5 ani. Ceea ce face din 2024 un an de introspecție. Cred că expoziția ROMANIAS poate să pornească un dialog important cu noi înșine despre cine suntem, ce ne reprezintă, de ce suntem așa și cum ne-ar plăcea să fim”.

Expoziția este însoțită și de un album de colecție, la care au contribuit Alec Bălășescu, Andrei Codrescu, Gabriel Diaconu, Gideon Jacobs și Elena Vijulie și care adună, în eseuri literare și fotografice, toate fațetele acestor ani, dar și întrebările unei societăți globalizate, mereu în mișcare și în perpetuă căutare a propriei identități.

Cine suntem noi, de fapt? Și, mai ales, de ce suntem așa? Ce ne-ar putea schimba?
ROMANIAS este un salt în adâncul României contemporane și în planurile ei largi de reprezentare prin obiectivul îngust al unui grup de fotografi și scriitori de clasă internațională.

Locul de desfășurare ISHO Offices, în perioada 29 martie–9 iunie, pe bulevardul Take Ionescu 50–52, Timișoara.

Intrare liberă.

 

Comentarii

comentarii