Acasă Eveniment Facilități pentru ucenici

Facilități pentru ucenici

DISTRIBUIȚI

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad aduce anunță agenţii economici din judeţul Arad că pot beneficia de facilităţile prevăzute de Legea nr. 106/2011 privind ucenicia la locul de muncă. Astfel, angajatorul care încheie un contract de ucenicie la locul de muncă poate primi lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de ucenicie, pentru acel ucenic, o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare. Pot încheia contracte de ucenicie la locul de muncă şi persoana fizică autorizată, dacă face dovada că prestează de cel puţin un an activitatea pentru care a fost autorizată, dar și întreprinderea familială, prin reprezentantul acesteia, dacă face dovada că prestează de cel puţin un an activitatea pentru care s-a constituit ca întreprindere familială.  Pentru a primi aceste sume, angajatorii vor încheia cu AJOFM Arad, în termen de 30 de zile de la data expirării perioadei de probă cuprinse în contractul de ucenicie la locul de muncă, o convenţie, conform modelului stabilit în HG 234/2006 pentru aprobarea Normele metodologice de aplicare a legii nr. 279/2005, actualizate.
   

 

Comentarii

comentarii