Acasă Economic Facturi mai mici la întreţinere şi energie

Facturi mai mici la întreţinere şi energie

DISTRIBUIȚI

Efectele pozitive pe termen scurt ale implementării Directivei Europene privind Eficienţa Energetică

Compania ista România, lider în domeniul contorizării individuale a apei şi căldurii, analizează cele mai benefice efecte pe care implementarea Directivei Europene privind Eficienţa Energetică (DEE) le poate avea asupra consumatorilor finali din România.

 „Transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei Europene privind eficienţa energetică va avea un impact real asupra tuturor consumatorilor români, iar pe termen mediu acestea se vor traduce inclusiv în costuri mai mici pentru facturile la întreţinere”, spune Marian Şişu, director general ista România. Directiva 2012/27/UE, care intră, începând de mâine, în vigoare, va face obligatorii măsuri vizând economisirea de energie, inclusiv renovarea clădirilor publice, programe de economisire pentru sectorul serviciilor publice și auditurile energetice pentru companii astfel încât consumul de energie să scadă cu 20% la nivelul Uniunii Europene până în anul 2020. Până la data de 5 iunie 2014, România, alături de celelalte state membre UE, va trebui să transpună prevederile Directivei Europene privind eficienţa energetică în legislaţia naţională. ista România a identificat cele mai importante efecte pe termen scurt şi mediu ale directivei europene asupra consumatorilor finali.
 
Reducerea facturilor la energie
 
Directiva prevede ca statele membre să stabilească o strategie pe termen lung pentru mobilizarea investițiilor în renovarea stocului de clădiri rezidențiale și comerciale, atât publice, cât și private, existente la nivel național. „Având în vedere costurile ridicate pentru încălzirea termică a locuinţelor, reabilitarea termică sau îmbunătăţirea performanţei energetice a clădirilor are un impact pozitiv asupra facturilor la utilităţi ale consumatorilor şi contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora. Investițiile pentru îmbunătățirea eficienței energetice vor conduce, pe termen scurt şi mediu, la reducerea facturilor la energie”, explică Marian Şișu. Clădirile sunt responsabile pentru 40% din totalul consumului de energie în Uniunea Europeană. În acest context, reducerea consumului de energie și utilizarea energiei din surse regenerabile în sectorul clădirilor constituie măsuri importante necesare pentru reducerea dependenței energetice a Uniunii și a emisiilor de gaze cu efect de seră.
 
Încurajarea controlului consumului individual
 
Directiva europeană subliniază faptul că este benefică utilizarea contoarelor individuale sau a repartitoarelor de costuri pentru energia termică pentru măsurarea consumului individual de energie termică în clădirile cu mai multe apartamente alimentate prin rețeaua de termoficare sau prin încălzirea centrală comună, în măsura în care consumatorii finali au posibilitatea de a-și controla consumul individual. ”În momentul de faţă, mai mult de 50% din locuinţele aflate în sistemul centralizat de termoficare sunt necontorizate. Instalarea contoarelor individuale sau a repartitoarelor de costuri reprezintă un pas important în responsabilizarea consumatorilor care vor reuşi să plătească exact atât cât consumă şi, mai mult, îşi vor regla consumul în funcţie de nevoile de moment, având controlul deplin asupra deciziei de consum”, explică Marian Şişu. Potrivit directivei, contoarele şi repartitoarele de costuri care măsoară consumul individual se instalează până la 31 decembrie 2016 pentru măsurarea consumului de energie pentru încălzire sau de apă caldă pentru fiecare unitate în parte. 
 
Costuri mai mici cu plata facturilor de întreţinere
 
Montarea de contoare individuale şi a repartitoarelor de costuri va determina, pentru consumatorii finali persoane fizice, o reducere a costurilor cu plata facturilor lunare. „Utilizarea unui sistem de contorizare individuală scade costurile facturii cu până la 30%. De exemplu, pentru un apartament cu două camere dotat cu patru calorifere, în Bucureşti, costurile pentru un sezon de încălzire fără repartitoare sunt de 1.550 lei/sezon, în timp ce, pentru acelaşi apartament, costurile cu încălzirea pot scădea la 1.130 de lei/sezon în urma contorizării”, explică Marian Şişu, directorul general ista România. Costurile cu instalarea contoarelor individuale poate fi amortizat în decurs de cel mult 12 luni de utilizare, din diferenţa costurilor lunare de întreţinere. 
 
Noi locuri de muncă
 
Potrivit directivei care va intra mâine în vigoare, statele membre promovează, pentru toți consumatorii finali, disponibilitatea auditurilor energetice de înaltă calitate, rentabile. Auditurile energetice pot fi efectuate de către experți interni sau auditori energetici. Pentru a asigura un număr suficient de experţi disponibili, statele membre încurajează programele de formare pentru calificarea auditorilor energetici.
 
Transparenţă maximă la facturare şi consiliere
 
Directiva 2012/27/UE prevede faptul că toţi consumatorii primesc, la cerere, o explicație clară și ușor de înțeles a modului de stabilire a facturii, în special în cazul în care facturile nu sunt bazate pe consumul real. Consumatorii vor avea acces la informaţii privind prețurile reale actuale și consumul real de energie; comparații între consumul actual de energie al consumatorului final și consumul corespunzător aceleiași perioade a anului anterior, preferabil sub formă grafică; informații de contact pentru organizațiile consumatorilor finali, agențiile pentru energie sau organisme similare, inclusiv adrese de site-uri internet de unde se pot obține informații privind măsurile disponibile de îmbunătățire a eficienței energetice, profiluri comparative ale utilizatorilor finali și specificații tehnice obiective privind echipamentele energetice. Statele membre stabilesc norme privind sancțiunile aplicabile în caz de nerespectare a dispozițiilor naționale adoptate şi, începând cu anul viitor, până la data de 30 aprilie a fiecărui an, vor prezenta un raport privind progresul înregistrat în legătură cu îndeplinirea obiectivelor naționale de eficiență energetică.

Comentarii

comentarii