Acasă Actualitate FAL Timişoara sare la gâtul Guvernului României

FAL Timişoara sare la gâtul Guvernului României

DISTRIBUIȚI

Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara (FALT) îşi exprimă consternarea faţă de gestul necugetat al Guvernului României de a lovi în societatea civilă din România prin aprobarea OUG nr. 117/2010, prin care anulează şi minima facilitate care se acorda asociaţiilor, fundaţiilor sau altor entităţi fără scop patrimonial.
Ordonanţa anulează prevederile Codului de Procedură Civilă, care dă dreptul ONG-urilor de a declara şi plăti semestrial impozitatele şi contribuţiile aferente veniturilor din salarii, precum şi impozitul reţinut la sursă, potrivit Codului Fiscal. “Nu putem să înţelegem cum procedează acest guvern, în condiţiile în care, la solicitările noastre, de ani de zile, de a extinde această facilitate şi pentru art. 78 din Codul Fiscal, s-au primit mai multe adrese, prin care se confirmă faptul că solicitările noastre sunt agreate de specialiştii din Ministerul de Finanţe şi că la prima modificare a Codului de Procedură Fiscală se va introduce în lege şi solicitarea noastră. Nu ne miră faptul că am fost minţiţi în nenumărate rânduri, dar nu înţelegem de ce ni s-a luat şi dreptul pe care îl aveam până acum. Putem să înţelegem gestul guvernului, dacă acesta doreşte să nu mai existe societate civilă în Româniam, iar ţara să se întoarcă în epoca de tristă amintire sau chiar să fie un stat totalitar, fără nicio transparenţă şi colaborare cu societatea civilă. Solicităm guvernului de urgenţă să elimine această nedreptate şi să respecte promisiunile făcute de-a lungul timpului”, a declarat Petru Olariu, preşedintele FALT.

Comentarii

comentarii