Fenomenul Piaţa Universităţii din Bucureşti a luat naştere într-un climat de incertitudine post-revoluţionară, într-un context post-comunist, când societatea civilă românească din anii 1980 era difuză, precară şi fragilă, în vreme ce “societatea necivilă” (Nomenclatura) crescuse exponenţial.
Conflictul dintre noii guvernanţi (“puterea”) şi societatea civilă în curs de cristalizare a atins repede apogeul, în iunie 1990, când un guvern care câştigase în luna mai alegerile generale cu un scor zdrobitor a apelat la forţe extra-legale (minerii din Valea Jiului) pentru a suprima protestele anti-comuniste din Piaţa Universităţii şi din alte locuri. Ca urmare a acelui episod traumatic, i-au trebuit ani de zile societăţii civile româneşti spre a se regrupa şi revendica o sferă publică robustă.
“Ocuparea” Pieţei Universităţii de către “golani” a început pe 22 aprilie 1990 şi avea să fie, în final, izolată şi marginalizată de presiunile şi manipulările puterii. După alegerile din mai, cele mai multe grupuri informale de protestatari care participaseră la crearea “primei zone libere de neocomunism” s-au retras.
La 13 iunie, sub pretextul degajării Pieţei, trupele de poliţie au început evacuarea ultimilor demonstranţi, printre care şi o serie de grevişti ai foamei. În locul unei rezolvări legale (şi pe cât posibil paşnice) a conflictului dintre societatea civilă şi puterea politică, guvernul FSN a apelat la forţe extra-legale şi în dimineaţa de 14 iunie, mii de mineri din Valea Jiului soseau la Bucureşti pentru “a restabili ordinea”. Vreme de două zile, capitala avea să trăiască o adevărată teroare, grupurile de mineri patrulând pe străzile oraşului, devastând sediile partidelor independente, molestându-i şi atacându-i pe toţi cei care le păreau angajaţi în acţiuni anti-FSN. Au fost bătuţi şi torturaţi lideri ai mişcării studenţeşti, profesori, intelectuali, femei şi bărbaţi deopotrivă, cetăţeni simpli ai capitalei. Presa pro-guvernamentală a răspuns acţiunilor opoziţiei cu articole insinuante şi defăimătoare. În cuvintele uneia din cele mai importante voci ale exilului românesc anticomunist (Monica Lovinescu), mineriadele au fost “expresia recursului cinic al nomenclaturii la tactica fratricidului”. Altfel spus, “scenariul a fost cel al anarhiei organizate statal”. (V. Tismăneanu)
*
Una din numeroasele lecţii ale fenomenului Piaţa Universităţii este că instituţiile de învăţământ superior joacă un rol esenţial în viaţa cetăţii. În calitatea ei de comunitate a celor care răspund de destinele învăţământului superior, universitatea întruchipează idealul humboldtian al libertăţii academice şi autonomiei instituţionale. (surse: https://piatauniversitatii.unibuc.ro/fenomenul-piata-universitatii/
*
Golaniada, cunoscută şi sub denumirile fenomenul Piaţa Universităţii sau manifestaţiile din Piaţa Universităţii, reprezintă evenimentele de masă petrecute în Piaţa Universităţii din Bucureşti între 22 aprilie şi 15 iunie 1990, cu o durată de 53 de zile şi adunând în jur de 50.000 de oameni în fiecare seară.
