Acasă Actualitate Fermierii din Timiş cer sprijinul parlamentarilor din Timiş

Fermierii din Timiş cer sprijinul parlamentarilor din Timiş

149
DISTRIBUIȚI

În judeţul Timiş, sunt semănate aproximativ 130.000 de hectare de grâu, dar, din păcate, din cauza ploilor, în unele zone, o mare parte este calamitat. Fermierii sunt exasperaţi, fiindcă momentul declanşări secerişului se apropie, iar grâul are nevoie de multă căldură pentru a se coace, nu de apă. Mai mult, ei susţin că această criză îi va lovi din plin, în campania agricolă din acest an, fiindcă nu vor mai primi o parte din subvenţii din bugetul naţional. “Fermierii din Timiş şi din întreaga Regiune Vest cer Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca, în acest an, să dea subvenţia integrală pe unitatea de suprafaţă, fiindcă agricultura a căzut şi se îndreaptă spre fundul prăpastiei. Agricultorii timişeni cer cu fermitate parlamentarilor din Timiş să facă lobby şi presiuni asupra MADR şi a Guvernului României, pentru a se asigura şi plata naţională din bugetul statului pentru 2010”, a declarat Nicolae Oprea (foto), reprezentantul Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plane Tehnice (APCPT) Timiş. Agricultorii susţin că, din cauza crizei economice, vor rămâne numai cu subvenţia de 80 de euro, oferită numai de Uniunea Europeană, ceea ce este foarte puţin. Amintim că, în timp ce fermierii din ţările Uniunii Europene primesc până la 350 de euro, fermierii români primesc cea mai mică subvenţie – 80 de euro. Vestea bună este că APCPT Timiş încearcă să îşi ajute cum poate membrii, iar, marţi, 8 iunie, a demarat negocierile cu marii depozitari, pentru achiziţionarea producţiei de grâu din această vară. “Negociem la preţuri de criză pentru depozitarea producţiei de cereale. Vrem să asigurăm ca măcar o parte din producţia de grâu să fie valorificată. Nu vrem ca producătorul agricol care nu are nici subvenţie să sufere, ci să îşi poată vinde grâul. Până în 25 iunie, vom şti exact preţurile cu care va fi cumpărat grâul şi pe depozitari. Oamenii au mare nevoie de bani şi de aceea vrem să îi ajutăm”, a spus Oprea.

Comentarii

comentarii