Acasă Actualitate Fermierii din Timiş cred că dacă previziunile meteorologilor se adeveresc va fi...

Fermierii din Timiş cred că dacă previziunile meteorologilor se adeveresc va fi nenorocire în agricultură

DISTRIBUIȚI

ioan turc DSCF0661În timp ce în Timişoara, la începutul săptămânii, ploaia şi grindina au făcut ravagii, în multe zone din judeţul Timiş nu a plouat aproape deloc, iar dat fiind faptul că şi temperaturile din ultimele săptămâni au fost scăzute, culturile prăşitoare au fost afectate grav.

Ioan Turc, directorul fermei Comagra din Beregsău Mare, a declarat că au căzut 2-3 litri de apă pe metru pătrat, ceea ce e foarte puţin. Porumbul şi floarea soarelui merg încet, iar din cauza temperaturilor mici nu au crescut deloc. Mai grav e că, dacă temperaturile din iunie vor fi de peste 34-35 de grade, cum se preconizează, culturile prăşitoare vor fi calamitate.

„În continuare, totul va depinde de situaţia climatică din lunile iulie şi august. Meteorologii susţin că gradele în termometre vor fi foarte înalte şi constante, îmbinate cu lipsa totală a ploilor. Atunci problema e spinoasă rău. Noi, fermierii, sperăm să mai greşească meteorologii, fiindcă dacă se adeveresc previziunilor lor, atunci va fi nenorocire în agricultură”, a spus Turc. 

Comentarii

comentarii