Acasă Actualitate „Fermierii pot depune cererile pentru subvenţii în agricultura ecologică”

„Fermierii pot depune cererile pentru subvenţii în agricultura ecologică”

DISTRIBUIȚI

Tiberiu Lelescu, directorul Direcţei Agricole Judeţene (DAJ) Timiş, a precizat, vineri, 16 septembrie, că fermierii pot depune cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, în perioada 1 septembrie – 17 octombrie, la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Timiş.

Cine poate primi subvenţie?

Beneficiarii ajutorului specific sunt persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale ori familiale sau persoane juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt înregistraţi în fiecare an pentru care solicită ajutorul specific, în sistemul de agricultură ecologică, la  direcţia agricolă; deţin un contract încheiat cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat de către MADR; deţin un document justificativ de confirmare a conversiei (în care se menţionează statutul exploataţiei în conversie – anul 1, anul 2, anul 3, cultura, suprafaţa, numărul de animale, numărul de familii de albine) emis de organismul de inspecţie şi certificare cu care a încheiat contractul; se menţin în sistemul de agricultură ecologică pe o perioadă de 5 ani; nu au datorii restante la bugetul de stat sau bugetul local; în cazul beneficiarilor din producţia vegetală, suprafaţa agricolă în folosinţă trebuie să fie de cel puţin 0,30 ha, ocupată cu culturi anuale, culturi perene sau păşuni şi fâneţe permanente.

APDRP mai primeşte cereri de finanţare nerambursabilă pentru împăduriri şi lucrări de protecţie împotriva inundaţiilor. Fondurile nerambursabile disponibile sunt de 62,5 milioane euro. Din fondurile disponibile pentru ambele măsuri, 20 % reprezintă contribuţia bugetului de stat, iar 80% finanţare UE.

Comasarea terenurilor prin arendă

De asemenea, MADR a pregătit un proiect de lege pentru stimularea comasării terenurilor prin arendă sau vânzare. Sunt vizate persoanele cu vârstre între 55 şi 70 de ani. Bugetul va plăti între 30-100 euro pe hectar pe an persoanelor care dau în arendă terenurile agricole. În cazul vânzării , proprietarul terenului va primi 200 euro pe hectar. Cedenţii trebuie să fie încadraţi în sistemul de pensii şi asigurări sociale , iar terenurile nu trebuie să facă parte din exploataţiile comasate prin contracte de arendă sau alte contracte legale. Excepţie fac persoanele pensionate pe caz de boală gradele I şi II, indiferent de vârstră, care îşi dovedesc incapacitate de a munci cu decizia de la comisia de expertiză medicală. Cuantumul primei va fi de 30 euro/ha/an pentru o perioadă de arendare de 5 ani, 50 euro/ha/an pentru o perioadă de arendare de 10 ani, respectiv 100 euro/ha/an pentru o perioadă de arendare de minim15 ani.

Comentarii

comentarii