A treia ediţie a festivalului are loc sâmbătă și duminică, 10-11 august, în satul Covaci, la pensiunea Anette, la 6 kilometri de Timişoara, iar în prima zi a atras sute de timişeni.
„Pentru acest an ne propunem să reunim un număr și mai mare de vizitatori de toate vârstele, fapt pentru care am pregătit, evident, pe lângă nelipsiții papanași, pentru cei mici, un program care să le țină atenția ocupată cu jocuri, sesiuni de face-painting și alte surprize, iar pentru cei mari un fond muzical pentru toate gusturile, dar și reprize de dans”, este mesajul organizatorilor.
Comentarii
comentarii