Acasă Cultura Festivalul Street Delivery, ediţia a V-a: Graffiti, beat box, lecturi publice şi...

Festivalul Street Delivery, ediţia a V-a: Graffiti, beat box, lecturi publice şi concerte, pe strada Mercy din Timișoara

DISTRIBUIȚI

La sfârşit de săptămână, pe 11 şi 12 iunie 2011, strada Mercy din Timişoara va fi gazda celei de-a cincea ediţii a Festivalului Street Delivery. Evenimentul are loc, simultan, în Timişoara şi Bucureşti, fiind un proiect al Fundaţiei Cărtureşti, menit să celebreze arta străzii.

„De la graffiti la beat box, prin lecturi publice şi concerte de muzică electronică, bătaie cu apă şi ateliere pentru copii, ediţia 2011 este dedicată tocmai artei străzii, cea care înseamnă libertate creativă şi responsabilitate în egală măsură. Arta străzii are capacitatea de a ne face să ne simţim solidari unii cu alţii şi cu oraşul pe care îl creăm zi de zi. Arta străzii e semn că oraşul are puls. Ei îi dedicăm Street Delivery 2011. Şi fiecăruia dintre voi, cei care veţi intra sâmbătă, 11 iunie, şi duminică, 12 iunie, în strada – de nerecunoscut – Mercy”, spune Anca Pol, purtător de cuvânt Cărtureşti Timişoara.

 

Programul festivalului începe sâmbătă, la 10.30, cu atelierele pentru copii. După prânz, vine rândul atelierelor şi demonstraţiilor de arte şi al lecturilor publice. Ambele seri vor fi pline de concerte, cu DJ Limun, Aria Urbană, Seba Hamburger feat. Anca Lăzărescu, Anonim TM, Matze şi Beat Bang.

Pe parcursul celor două zile de Street Delivery, circulaţia autovehiculelor va fi interzisă pe strada Mercy, pietonii având acces liber şi lejer la arta străzii. Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara, în cadrul conceptului „Timişoara – Open Art City / Timişoara – Oraş Deschis al Artelor”.

PROGRAM:

Sâmbătă, 11 iunie 2011

10:30 – 15:00 Ateliere pentru copii:
•        Experimente ştiinţifice pentru copii – English Through All Senses
•        Atelier de creaţie: instrumente muzicale – Do Re Mi pentru Copii
•        Lecţie de chitară pentru începători – Imalo Kinder Klub
•        Face painting + jocuri – Salvaţi Copiii
•        Ateliere de pictură & modelaj – Palatul Copiilor şi Terapia prin Artă
14:00 – 16:00 Baloane de săpun. Mari. : ) – Camarila Culturală
14:00 – 20:00 Street Exchange – troc automat – Asociaţia de la 4
14:00 – 20:00 Performance-instalaţie: “Gândul de a doua zi” – Barbu Hârşan
14:00 – 20:00 (în)Semne de preţuire – atelier de semne de carte – Camarila Culturală
15:00 – 20:00 Customize Sando toys performance: Mimi Ciora, Mircea Popescu, Dushky Deea, Szasz Zsolt, Dan Ungureanu şi Andrei Ganser
15:00 – 21:00 Graffiti performance
15:00 – 20:00 Atelier de paper toys – U-Man
15:00 – 20:00 Atelier de stickere – K Fe Arad
15:00 – 20:00 Atelier pictură eco – Cristi Ferkel
15:00 – 20:00 Atelier de creaţie: bijuterii din ceramică – Raluca Iov
16:00 – 18:00 Atelier de caricatură: TrestiArt
16:00 – 18:00 Lecturi Urbane
17:00 – 20:00 Atelier handmade: sacoşe de pânză pictate – Cloud Factory
17:00 – 19:00 Atelier de origami şi grafie japoneză – Grupul de japoneză
17:00 – 18:00 Lectură publică via Ariergarda: Adela Dragomir, Daniela Raţiu, Ana Maria Puşcaşu,  Bogdan Munteanu, Alexandru Colţan  / Recital de hang: Claudiu Lazarciuc
18:00 – 19:00 Cititori Celebri: despre “De veghe în lanul de secară”- atelier de lectură
18:00 – 19:00 Drop spots 4 skateboarders, motorizat de U-Man
18:00 – 19:00 Dezbatere: Grafitti VS. the city
19:00 – 20:30 Performance airbrush – Jones, powered by U-Man
19:00 – 20:00 DJ Limun
20:15 – 20:30 Performance beatbox: Tudor Pop
20:30 – 21:30 Proiecţii: Skate! – via U-Man
21:30 – 23:00 Tele-vizor în carte – Proiecţii de prezentări de carte, în colaborare cu TVR Timişoara
23:00 – 24:00 Concert Aria Urbană

Duminică, 12 iunie 2011

10:30 – 15:00 Ateliere pentru copii:
•        Face painting + jocuri – Salvaţi Copiii
•        Ateliere de pictură & modelaj – Palatul Copiilor şi Terapia prin Artă
•        Lecţie de chitară pentru începători – Imalo Kinder Klub
•        Atelier de creaţie: instrumente muzicale – Do Re Mi pentru Copii
•        Experimente ştiinţifice pentru copii – English Through All Senses
11:00 – 14:00 Atelier handmade: semne de carte – Cloud Factory
14:00 – 16:00 Baloane de săpun. Episodul II : ) – Camarila Culturală
14:00 – 20:00 Performance-instalaţie: “Gândul de a doua zi” – Dan Ungureanu
15:00 – 20:00 Ateliere handmade & arte. De tot felul. – vezi sâmbătă : )
15:00 – 20:00 Atelier de noduri – Asociaţia Culturală Noua Acropolă
15:00 – 16:30 YouthBank: proiectele ale liceenilor, pentru liceeni
16:00 – 20:00 Performance -> instalaţie: Omul-plastic – Apor , via U-Man
16:00 – 20:00 Atelier de origami, jonglerie, cultură asiatică, improvizaţie + arta de a-ţi fi liber, cu Manu Babescu şi Felicia Mata
17:00 – 18:00 Lectură publică via Ariergarda: Marius Ştefan Aldea şi Aleksandar Stoicovici / Recital de hang: Claudiu Lazarciuc
18:00 – 19:00 Dezbatere: Timişoara VS. timişoreni
18:00 – 20:00 Lecturi Urbane
18:00 – 19:00 Bătaie cu apă
19:00 – 20:00 Concert DJ Seba Hamburger & Anca Lăzărescu (violoncel)
20:00 – 21:00 Anonim TM
21:30 – 22:30 Matze (electro & proiecţii)
23:00 – 24:00 Concert Beat Bang! & proiecţii Cristian Ienciu

Comentarii

comentarii