Acasă Actualitate Festivalul Trance Vibrations, la a cincea ediţie

Festivalul Trance Vibrations, la a cincea ediţie

DISTRIBUIȚI

Pe 10 şi 11 septembrie 2010, la Anpora Music Arena, în Timişoara, va avea loc a cincea ediţie a festivalului Trance Vibrations. După ediţia de succes House Parade, de la sfârşitul lunii iulie, iubitorii de muzică electronică vor avea parte de încă un eveniment major, cu invitaţi cunoscuţi în toată lumea. Cei mai importanţi artişti care vor concerta în Timişoara sunt tyDi, cel mai cunoscut DJ australian, şi olandezul 4 Stings. tyDi a ocupat poziţia 52 în clasamentul DjMag din 2009, fiind nou în top. În anul 2010, aşteptările sunt mult chiar mai mari în ceea ce-l priveşte. Vineri, intrarea va fi liberă, iar pe scenă vor urca Tesla System, Coolin, Insertion, Bogdan Câmpean, Paul Gabriel şi MC Deean. Sâmbătă, contra sumei de 7 lei, spectatorii îi vor putea asculta pe tyDi, Stefanno b2b Julianno, dARe şi MC Tha Watcher. Locaţia evenimentului, Anpora Music Arena, situată pe Calea Aradului nr. 48, este prima hală de concerte concepută pentru evenimente majore din Timişoara şi poate găzdui până la 4.000 de spectatori. Deschiderea Anpora Music Arena a avut loc în data de 4 septembrie cu evenimentul numit Base Sound by House Parade, cu un concert Şuie Paparude si un DJ set susţinut de Marika.

Comentarii

comentarii