Acasă Economic Finanțele au somat 8.949 contribuabili persoane fizice să-și achite obligațiile

Finanțele au somat 8.949 contribuabili persoane fizice să-și achite obligațiile

DISTRIBUIȚI

În perioada 29 ianuarie 2014 – 13 februarie 2014  Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș – Colectare Timișoara a emis în baza art. 145 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un număr de 8.949 contribuabili persoane fizice somații pentru obligațiile neachitate la termenele scadente.

Persoanele care au primit astfel de acte administrativ fiscale sunt invitate ca în cel mai scurt timp să achite aceste obligații restante sau să facă dovada stingerii acestora, în caz contrar în baza prevederilor art. 142 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se va proceda la continuarea măsurilor de executare silită prin instituirea de popriri asupra disponibilităților bănești deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane, până la stingerea integrală a acestora. Informații suplimentare pot fi obținute la sediul AJFPT din Timișoara, str. Gheorghe Lazar, nr. 9B, cam.113.

Comentarii

comentarii