Acasă Actualitate Focar de pestă porcină africană la porci mistreţi, în zona Chevereşu Mare

Focar de pestă porcină africană la porci mistreţi, în zona Chevereşu Mare

DISTRIBUIȚI

În zona localităţi timişene Chevereşu Mare a fost instituită o zonă de protecţie pe opt kilometri, în urma unei decizii luate, sâmbătă, de către Comitetul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) după apariţia unui focar de pestă porcină africană (PPA) la trei porci mistreţi.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Timiş a fost anunţată, joi, de existenta a trei cadavre de mistreţi, în vârstă de aproximativ 2 – 5 ani, la o distanţă de 100 m unul de celălalt, pe Fondul de vânătoare Chevereşu Mare, aparţinând Asociaţiei de vânătoare Banat Forest Hunt, anunţă un comunicat al Prefecturii Timiş.

În urma examinării probelor de către inspectorii DSVSA Timiş, a fost depistată PPA la mistreţi, iar probele au fost trimise la IDSA Bucureşti pentru confirmare.

“IDSA Bucureşti a confirmat existenţa pestei porcine africane la cei trei mistreţi. Drept urmare, în cadrul şedinţei CLCB au fost luate măsuri conform actelor normative în vigoare. A fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea focarului de pestă porcină africană, fiind stabilită o zonă de protecţie de opt kilometri şi o zonă tampon de încă cinci kilometri, în care se va face supraveghere”, menţionează comunicatul.

În zona de protecţie de opt kilometri, care cuprinde localităţile Bacova, Sârbova, Hitiaş, Bazoşu Vechi, Bazoşu Nou, Dragşina şi Chevereşu Mare, se vor aplica restricţii de circulaţie a animalelor, fără acordul medicului veterinar.

Zona tampon cuprinde localităţile Buziaş, Căpăt, Dragoeşti, Topolovăţu Mare, Topolovăţu Mic, Şuştra, Petrovaselo, Recaş, Izvin, Remetea Mare, Bucovăţ, Moşniţa Veche, Albina, Uliuc, Icloda, Sacoşu Turcesc, Vucova şi Otveşti.

Comentarii

comentarii