Acasă Eveniment Fondatorul singurului centru de prevenire și recuperare a celor bolnavi de cancer...

Fondatorul singurului centru de prevenire și recuperare a celor bolnavi de cancer din țară – “Lupta împotriva cancerului începe înainte ca această boală să invadeze organismul”

DISTRIBUIȚI

Doctorul în științe medicale, Pavel Chirilă, de numele căruia se leagă ideea construirii Clinicii Nera, în Caraș-Severin – care ar urma sa fie singurul centru din țară și din această parte a Europei, de prevenire a cancerului, dar și tratare pe baze spiritualo-medicale a bolnavilor – a susținut joi, la Reșița, în Sala de Şedinţe a Consiliului Judeţean, o conferinţă cu titlul „Prevenirea cancerului”.

Evenimentul a fost organizat în continuarea activităţii de sprijinire a Clinicii Nera, de către Fundaţia Sfânta Irina, în parteneriat cu Episcopia Caransebeşului. Cu această ocazie a fost lansată şi cartea „Prevenirea cancerului”, scrisă de medicul Pavel Chirilă. Prof. dr. Pavel Chirilă este doctor în ştiinţe medicale, medic primar medicină internă, profesor de bioetică laică şi creştină, are supraspecializare în fitoterapie şi homeopatie. Domnia sa este preşedintele Asociaţiei Române a Medicilor Fitoterapeuţi (ARMF). Este medic naturist, practician al medicinei creştine şi autor al mai multor lucrări de specialitate. În cartea „Spitalul creştin”, dr. Pavel Chirilă conturează imaginea unei instituţii care are în centru ca şi inimă, Biserica. Pe lângă Centrul Medical Naturalia a reuşit să pună bazele, cu sprijinul Comisiei Europene şi al unor fundaţii caritabile, singurului aşezământ de tratare a bolnavilor de cancer şi leucemie în faza terminală, Centrul de Îngrijiri Paliative Sfânta Irina”.
Fundaţia Sfânta Irina a inaugurat, în 2012, în localitatea Slatina-Nera, lucrările de construcţie a Clinicii Nera, respectiv a Centrului pentru Cercetări în Recuperare Oncologică, pe o suprafață de aproximativ 10 hectare. Centrul va fi destinat bolnavilor aflaţi în recuperare după tratamente împotriva cancerului. Aceştia vor beneficia de o cură de 14 zile, pe durata căreia li se vor asigura servicii de psihoterapie, fizioterapie, kinetoterapie, dietoterapie, educare pentru menţinerea unui stil corect de viaţă. Întrucât cercetarea este unul dintre principalele scopuri ale înfiinţării centrului, acesta ar urma să includă un departament axat pe evaluarea metodelor de recuperare, dar şi unul dedicat depistării precoce a cancerului. Amplasarea sa e în Valea Nerei, într-o zonă ferită de poluare şi organizată ca o structură arhitecturală şi funcţională de tip sanatorial.
„Lupta împotriva cancerului începe înainte ca această boală să invadeze organismul. Construim Clinica Nera pentru a-i asista pe cei care au trecut de primele tratamente pe drumul înspre însănătoşire, cât şi pentru a-i ajuta să învețe obiceiuri noi de viaţă, care să le anuleze posibilitatea de recidivă. De asemenea, activitatea de cercetare care se va desfăşura în cadrul centrului ne va fi de un real folos în a înţelege mai bine prin ce trec bolnavii de cancer şi cum putem să-i ajutăm să trăiască”, a spus, la acel moment, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, directorul Fundaţiei Sfânta Irina.
În România, zeci de persoane sunt diagnosticate zilnic cu cancer, aceasta fiind cea de-a doua cauză ce sporește rata anuală de mortalitate la nivel naţional. Cancerul este o boală invazivă care, acționând pe multiple planuri, slăbeşte organismul şi distruge ţesuturile în care se instalează. Favorizată de atitudinea de resemnare a suferindului, boala se dezvoltă cu rapiditate, câştigând, de multe ori, un război dureros pentru bolnav şi familia acestuia. O treime dintre cei care află că au cancer sunt însă cazuri cu șanse reale de supravieţuire. Pacienţii diagnosticaţi cu cancer sunt afectaţi din punct de vedere psihic de şocul că boala lor nu ar putea fi tratată şi dezvoltă depresii, care îngreunează tratamentul oncologic, a mai explicat Pavel Chirilă.
În prezent se continuă eforturile pentru terminarea Clinii Nera și intrarea ei în circuitul medical și spiritual.

Comentarii

comentarii