De-a lungul celor 22 ani de când a fost înfiinţat de către regretatul pastor Petru Dugulescu, Centrul „Fraţii lui Onisim” Timişoara a reprezentat „acasă” pentru sute de copii ai străzii.
Aici, ei au avut asigurate un pat curat şi o masă caldă, dar şi asistenţă medicală şi multă afecţiune şi înţelegere din partea personalului şi, îndeosebi, a pastorului Laurenţiu Timiş, directorul centrului, şi a Ligiei Dugulescu, directorul Asociaţiei Isus Speranţa României. De asemenea, copiii au fost trimişi să urmeze şcoli, apoi şi-au găsit şi un loc de muncă. Unii dintre ei chiar au urmat facultăţi şi au ajuns oameni mari şi împliniţi cu familie.
Mâncam din vălăul porcilor
Tânărul Adrian Barbu, în vârstă de 29 de ani, reprezintă un exemplu de reuşită. El a avut una dintre cele mai nefericite copilării, dar fiindcă l-a întâlnit pe regretatul pastor Petru Dugulescu, exact când avea mai mare nevoie, a fost salvat. A fost cazat la Fraţii lui Onisim, a reuşit să termine liceul, apoi facultatea, iar acum s-a întors de unde a plecat, la Fraţii lui Onisim, unde este angajat ca asistent social şi are grijă de cei peste 50 de copii. „Provin dintr-o familie numeroasă de 10 fraţi şi surori. Pentru că părinţii mei trăiau într-o stare de beţie de 24 din 24 de ore, mama a vrut să mă avorteze. Tata i-a spus că dacă mori tu, moare şi el. La vârsta de un an eram bulimic. Mâncam şi vomitam. Erau foarte insuportabili pentru părinţii mei şi pentru fraţii mei, de aceea am trăit mult prin grajduri sau afară, mâncând din vălăul porcilor. Sărăcia era mare. Mama mi-a crestat limba pentru a mă face handicapat şi a obţine o pensie după mine. La vârsta de 9 ani am ajuns la Oţelul Roşu, unde m-a crescut o familie. Arătam ca un copil din Somalia, bătut, foarte slab şi malnutrit, eram gângav, bâlbâit şi plin de vânătăi. Părinţii meu au decedat când aveam 11 ani”, şi-a amintit Adrian.
Mulţumesc familiei Dugulescu şi fratelui Laurenţiu Timiş
Într-o zi, tânărul l-a cunoscut pe pastorul Dugulescu şi a fost invitat la Casa Fraţii lui Onisim. „Într-o sâmbătă, m-am mutat la acest centru, unde am fost primit cu dragoste. Fratele Petrică mi-a spus: „De azi eşti copilul nostru şi îţi vom purta de grijă!”. Mai târziu am cunoscut-o pe sora Ligia Dugulescu. Fratele Laurenţiu Timiş, directorul centrului, are o familie excepţională, care s-a dedicat sută la sută lui Dumnezeu pentru lucrarea aceasta – Fraţii lui Onisim”, spune Adrian. El a reuşit să absolve Liceul Logos Timişoara. Apoi a decis să meargă mai departe la Facultatea de Teologie Baptistă –secţia Asistenţă Socială, la Bucureşti, pe care a terminat-o după patru ani. „A fost o experienţă extraordinară. Dumnezeu mi-a deschis un drum prin fratele Laurenţiu Timiş, care mi-a spus că vrea să colaborăm şi să lucrez cu el la centru. Am acceptat ofertă de a lucra aici şi a-i ajuta pe copiii şi tinerii de la Fraţii lui Onisim. În momentul de faţă sunt asistentul social al Asociaţiei Isus Speranţa României. Cu acest prilej mulţumesc familiei Dugulescu, în special Ligiei Dugulescu şi pastorului Laurenţiu Timiş, pentru sprijinul acordat şi pentru că m-au ajutat să devin om adevărat şi împlinit”, a mărturisit Adrian.
