Acasă Actualitate Fundaţia “Pentru Voi” Timişoara: Cu 2% de la voi continuăm povestea “Pentru...

Fundaţia “Pentru Voi” Timişoara: Cu 2% de la voi continuăm povestea “Pentru Voi!”

DISTRIBUIȚI

În 2013 se vor strânge fonduri pentru ca 200 de persoane să beneficieze de serviciile specializate

 “Dacă anul trecut am finalizat construirea Centrului „Orizonturi Noi” pentru 30 tineri cu dizabilităţi intelectuale, în 2013 vom strânge fonduri pentru ca 200 de persoane să beneficieze de serviciile specializate de care au nevoie: o locuinţă protejată (un loc pe care să îl numească „acasă”), un centru de zi, servicii la domiciliu, servicii de angajare sprijinită în muncă, servicii respiro şi programe complementare.

Anul trecut, sumele adunate din 2% au fost o adevarată gură de oxigen în contextul crizei generate de blocarea programului POSDRU. Suntem profund recunoscători oamenilor care au încredere în noi şi aleg să ne redirecţioneze 2% din impozitul lor. Ei ne dau încredere că nu suntem singuri şi ne dau puterea de a merge mai departe, în ciuda crizei economice care pare fără sfârşit. Ajutaţi-ne să ne continuăm munca începută în urmă cu 17 ani, fără să cheltuiţi nimic! Vă mulţumim pentru că vă pasă!”, a spus Laila Onu, directorul fundaţiei. Cei interesaţi trebuie să completeze declaraţia 200 sau 230, în funcţie de sursa de venit, şi să o trimită la Direcţia Finanţelor Publice în oraşul în care au domiciliul stabil, până cel târziu în 24 mai.

Voluntarii fundaţiei pot depune declaraţia dumneavoastră

„Dacă sunteţi din Timişoara şi nu aveţi timp să depuneţi declaraţia la Finanţe, ne puteţi împuternici pe noi să o depunem pentru dumneavoastră! Această acţiune nu reprezintă o donaţie, ci redirecţionarea a 2% din impozitul pe venitul din 2012 (pe care l-aţi plătit oricum statului) către o entitate non-profit”, este mesajul reprezentanţilor fundaţiei. Informaţii suplimentare şi formulare, la www.pentruvoi.ro. Tel: 0256228062, 0356456071 sau pentruvoi@pentruvoi.ro.

Comentarii

comentarii