Acasă Eveniment Fundaţia Rudolf Walther Timişoara, născută din recunoştinţă faţă de un ţăran român,...

Fundaţia Rudolf Walther Timişoara, născută din recunoştinţă faţă de un ţăran român, împlineşte 20 de ani

DISTRIBUIȚI

Situaţia dramatică în care se aflau căminele de copii în 1989, precum şi recunoştinţa faţă de un ţăran român care i-a salvat viaţa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, l-au determinat pe omul de afaceri german Rudolf Walther să pună bazele Fundaţiei “Rudolf Walther” România (Timişoara) şi a Satului de copii ce îi poartă numele.

S-a întâmplat după Revoluţia din 1989, în 1994.

Istoricul fundaţiei se leagă de primele transporturi umanitare pe care omul de afaceri german Rudolf Walther le-a adus în România imediat după Revoluţia din Decembrie 1989.

În 19 septembrie 2014, fundația aniversează două decenii de când și-a deschis porțile, oferind un cămin primilor copii. În tot acest timp, în conformitate cu scopul declarat al organizatiei, sute de copii au beneficiat de cazare, mâncare, tratament medical, educaţie şi pregătire profesională, precum şi reintegrare socială.

„Sute de copii au crescut sub ochii noștri, au visat, au învâțat și au devenit adulți responsabili. Ei sunt motivația pentru care dorim ca activitatea Kinderzukunft începută acum 20 de ani să meargă mai departe”, a declarat Cristian Popescu, directorul organizației.

Kinderzukunft va marca această aniversare prin organizarea mai multor activități, cu și pentru copii, declarând săptămâna 15-19 septembrie „Săptămâna porților deschise“. Persoanele care doresc să pătrundă în universul copiilor sunt invitate să participe la diferitele activități organizate de fundație.

Comentarii

comentarii