Acasă Cultura Gabriela Adameşteanu şi-a lansat cel mai recent roman la Timişoara

Gabriela Adameşteanu şi-a lansat cel mai recent roman la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Scriitoarea Gabriela Adameşteanu a fost prezentă marţi, 2 noiembrie, la Timişoara, unde a susţinut o conferinţă şi a participat la lansarea oficială a romanului Provizorat. De la ora 13.00, scriitoarea a participat la conferinţa cu tema „Cum am scris Dimineaţă pierdută, cum am scris Provizorat”. Organizat pentru studenţii Facultăţii de Litere, evenimentul a fost moderat de Daniel Vighi şi i-a avut ca invitaţi pe Smaranda Vultur şi Gabriela Glăvan. De la ora 18.00, oameni de litere, admiratori şi studenţi au umplut librăria Cartea de Nisip, pentru a asista la lansarea celui mai recent roman al Gabrielei Adameşteanu, intitulat Provizorat. Considerată una dintre cele mai importante scriitoare din literatura română contemporană, Gabriela Adameşteanu, redactor-şef al Revistei 22, între 1990 şi 2004, şi membru marcant al Grupului pentru dialog social, a primit laudele celor prezenţi, atât ale invitaţilor: Cornel Ungureanu, Smaranda Vultur, Elena Craşovan şi Radu Pavel Gheo, cât şi ale publicului. „Criticii au spus deja că e unul dintre romanele anului. Eu aş spune că e unul dintre romanele deceniului, cel puţin”, a declarat scriitorul Radu Pavel Gheo, în deschiderea abruptă a evenimentului. Provizorat este o carte cu personaje şi experienţe trăite în anii ’70, în regimul comunist din România. Un roman în care personajele fug de propriul trecut şi relaţiile condamnă la nefericire. Finalul brusc îi permite cititorului să îşi imagineze deznodământul, chiar dacă, aşa cum declară autoarea, au mai existat patru capitole care, iniţial, trebuiau să fie în finalul cărţii, dar care au fost lăsate deoparte pentru a constitui începutul unui alt roman. Gabriela Adameşteanu a destăinuit asistenţei şi interesul unei traducătoare maghiare pentru romanul recent lansat. Este vorba despre Gabriella Koszta, fostă actriţă la Teatrul Maghiar de Stat Timişoara, cea care a tradus deja romanul Dimineaţa pierdută, lansat în varianta maghiară, în 23 aprilie 2010, la Pecs.
 

Comentarii

comentarii