Forța perenității
De aproape 25 de ani, oameni inimoși nu lasă spiritul tradițional al Gărânei să moară. Mai întâi, Asociația Banat JA România și Germania (până în 2012), apoi primăria Brebu Nou și, anul acesta, Societatea culturală ”Metarsis” din Reșița s-au implicat an de an în organizarea Kirchwei-ului local.
Cu oaspeți din Germania, cu susținere privată dar și de la guvernele german și român, în fiecare an, la mijlocul lui octombrie, Hramul Bisericii Romano-Catolice din Gărâna, aflată sub tutela Sfintei Tereza de Avila (1515-1582), construită în anul 1879 de germanii colonizaţi aici în secolul al XVIII-lea din pădurile Boemiei, adună zeci de invitați, formații de dansuri și muzicale și, foarte important, din punct de vedere simbolic, înalță pomul tradițional – un brad foarte lung, căruia I se taie crengile și e impodobit așa cum spune tradiția germană și pemească. Repatriați în număr mare după 1989, pemii – cum se numesc germanii din Banatul Montan așezaţi în Munţii Semenic – revin în fiecare an la poale de munte pentru sărbătoarea Bisericii, pentru Kirchweih.
Sâmbătă, într-o zi superbă și caldă de octombrie, la Gărâna a avut loc ediția de anul acesta a Kirchwei-ului. În jurul orei 13 s-a desfășurat un program muzical de fanfară – în fața Bisericii Sf. Tereza de Avila, urmat de Liturghia festivă de hram, oficiată de preotul Ianoș Varga din Reșița, cu acompaniamentul corului Bisericii din Gărâna. Imediat după aceea a avut loc pregătirea pomului de Kirchweih pentru marș, în fața Muzeului Satului, urmat de Marșul de Kirchweih, cu participarea perechilor de dansatori și a fanfarei din Steierdorf, Snaco Dixie din Sibiu și Wolfsberger Musikanten. S-a poposit apoi la Hanul “La Răscruce” , unde a avut loc un program de dansuri populare germane susținut de formația ”Enzian”, a Forumului Democratic al Germanilor din Reșița. Un al doilea program muzical de fanfară a avut loc la “Gasthaus Cristel” iar apoi a urmat momentul tradițional al ridicării pomului, în fața Bisericii. De la ora 17 a avut loc un Concert de muzică germană intitulat “Cântece care vin din inimă”, la Căminul Cultural, susținut de orchestra Teatrului German de Stat Timișoara, soliști Dana Borteanu și Harold Schmeltz, conducerea muzicală Ioan Opra. Seara a fost încununată de Balul de Kirchweih, la Căminul Cultural, momentul cel mai așteptat al zilei, acolo unde a s-a desfășurat un amplu program muzical, însoțit de dans și tombolă.
Organizatorii manifestării de anul acesta au fost Societatea pentru Cultură Metarsis, în parteneriat cu Comuna Brebu Nou, Biserica romano-catolică Sf. Tereza de Avila Gărâna, Biserica romano-catolică Maria Zăpezii Reșița, Forumul Democratic al Germanilor din Banatul Montan, Teatrul German de Stat Timișoara, Heimatstub’n zu Wolfsberg și mai multe pensiuni din zonă.
Un miraculos model agroturistic şi cultural
În afară de Kirchweih, despre Gărâna se pot spune multe. Cocheta localitate din Munţii Semenic, a devenit în ultimii ani extrem de populară în multe locuri din lume, e atrăgător mai ales în octombrie, atunci cînd îşi cântă, cu arcuş de vânt, ultimele zile de toamnă. La mijloc de octombrie, cu vânt deja tăios, ce îmbie la foc în sobă, la mere coapte şi la ţuică fiartă, sau, dimpotrivă, în unele zile cu soare mieriu şi cu un cer de un albastru pur, când merele roşii ca focul strălucesc în pomii deja desfrunziţi. Puţine familii autentice de pemi au mai rămas în Gărâna, după exodul din 1990, dar e o bucurie să le vezi cu câtă însufleţire participă la sărbătoarea lor, cu câtă pasiune dansează pe ritmurile polcilor şi ale altor dansuri tradiţionale. Parcă de fiecare dată, din 1990 încoace, e altfel.
O panoramă vie a coloniştilor germani
Frumoasa localitate montană – Wolfsberg, sau Satul Lupilor, în limba germană, atestată la 1828, a constituit mulţi ani o panoramă vie a coloniştilor germani sosiţi în Banat de pe colinele muntoase ale Tirolului Austriac sau ale Alpilor Germani, pentrua coloniza graniţa imperiului. Neîntrecuţi crescători de animale, şi producători de lactate, dar şi tăietori de lemne, pemii – aşa cum au fost denumiţi de populaţia autohtonă localnicii Gărânei – au păstrat zeci de ani nostalgicele tradiţii germane. Ei au construit case frumoase, de un alb strălucitor, existând de fapt o adevărată întrecere vizavi de cine-şi păstrează locuinţa mai imaculată. Gospodăriile lor, extreme de ordonate, constituiau de fapt un mod de a fi dar şi o importantă sursă de existenţă. Pemoaicele coborau adesea pantele muntelui, cu un soi de coşuri împletite în spate, pentru a ajunge în Văliug sau chiar la Reşiţa, unde vindeau lapte, brânză şi smântână, de o excelentă calitate. De jor, din oraş, cumpărau apoi ce aveau nevoie, deoarece, mai ales iarna, Gărâna se dovedea o localitate aproape izolată. Dar, indifferent de anotimp, împrejurimile Gărânei sunt superbe, vegetaţia alpină, brazii maiestuoşi şi arborii pitici, aerul ozonat, totul creează un ambient pe care îl uiţi cu greu. Toamnele gărânene, mai ales, sunt, aşa cum spuneam la început, unice.
Turism acasă
Embrionul turismului de la Gărâna l-a creat un anume Jakob Weinfurter, un localnic bonom şi cu spirit de iniţiativă, care şi-a folosit, după anul 1900, propria casă pentru a caza pe cei ce voiau să viziteze frumoasa localitate montană. Weinfurter ţinea un registru de oaspeţi atent elaborate şi oferea celor care rămâneau la el, contra unei sume modice, diverse mâncăruri casnice. Nu lipsea nici celebra afinată de Gărâna, un produs sută la sută natural. Pemii gărâneni au ţinut din răsputeri la tradiţiile lor. Satul avea propria fanfară şi duminica sau de sărbători, satul răsuna de ritmurile polcilor. Zeci de ani ei au constituit un factor de intertculturalitate, tocmai prin această autarhie. De aceea, nici nu s-au simţit singuri, au ţinut de locurile lor, chiar dacă aspre. La numai câţiva kilometric de Gărâna, total izolat, a existat până în urmă cu câţiva ani un sat cu un singur locuitor. Localitatea se numeşte Lindenfeld şi o locuia un bătrân brav, care s-a stins în 1999, la el acasă, nepărăsindu-şi niciodată locurile natale.
