Acasă Administraţie Garda Forestieră Timișoara a constatat multiple nereguli la Ocolul Silvic Nera Caraș...

Garda Forestieră Timișoara a constatat multiple nereguli la Ocolul Silvic Nera Caraș Severin

DISTRIBUIȚI

Garda Forestieră Timișoara a efectuat un control tematic cu privire la respectarea regimului silvic la Ocolul Silvic Nera – Direcția Silvică Caraș-Severin – Regia Națională a Pădurilor RNP Romsilva.

Inspectorii susțin că au constatat o multitudine de nereguli. În două cantoane silvice reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara, au finalizat controalele în calitate de asistenți deoarece din diverse motive pădurarii gestionari nu au mai participat la control, fiind respectată procedura legală în această situație.  Au fost înaintate Parchetului 19 plângeri penale ce vizează tăierea fără drept de arbori aflați în gestiunea pădurarilor.

Reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratelor de Poliție Județene – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, au efectuat verificări pe raza județelor Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin, în perioada 1 -12 noiembrie.

Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate un număr de 49 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 179.000 lei și confiscarea unui volum total de 148,377 mc material lemnos din care 97,63 mc fizic și 50,75 mc valoric însumând 8.160 lei. Tot ca măsura complementară a fost dispusă confiscarea unui mijloc de transport care a fost folosit pentru transportarea materialului lemnos fără proveniența legală.

De asemenea a fost înștiințată Comisia de atestare pentru activitatea de exploatare forestieră în vederea retragerii Certificatelor de atestare pentru doi operatori economici.

 

Comentarii

comentarii