Acasă Actualitate Gașca Zurli, ”Târgul sănătății tale” și expoziție de accesorii homemade, în week-end,...

Gașca Zurli, ”Târgul sănătății tale” și expoziție de accesorii homemade, în week-end, la Iulius Mall

DISTRIBUIȚI

IMTM 16În primul weekend al lunii noiembrie, timișorenii care își petrec timpul liber la Iulius Mall se vor bucura de o agendă bogată în evenimente: un târg de produse destinate unui stil de viață sănătos, expoziție de accesorii și bijuterii handmade, spectacolul susținut de Gașca Zurli și teatru de păpuși.

De vineri până duminică, 4 – 6 noiembrie 2016, la parterul Iulius Mall se desfășoară o nouă ediție a „Târgului sănătății tale”. În cadrul manifestării expoziționale vor fi prezentate produse medicinale, cosmetice din ingrediente naturale, diverse sortimente apicole, semințe, siropuri, fructe uscate, precum și opțiuni terapeutice tradiționale și complementare.
Accesoriile și bijuteriile realizate manual, cu migală și fantezie, au un farmec aparte. Toți cei care apreciază originalitatea unor astfel de creații vor avea ocazia să aleagă obiecte deosebite dintre sutele de produse expuse în cadrul Expo Handmade, la demisolul Iulius Mall.
Sâmbătă, 5 noiembrie, Gașca Zurli va fi alături de toți copiii dornici să petreacă o seară magică, în care distracția se va împleti cu lecțiile de bună purtare, muzica, dansul și ingeniozitatea. Accesul la spectacolul care se va desfășura în food court, de la ora 18.00, va fi liber.
În plus, duminică, de la ora 12.00, cei mici sunt aşteptaţi în food court, la o nouă întâlnire cu teatrul de păpuşi, alături de „Fata babei și fata moșului”.

 

Comentarii

comentarii