Acasă Eveniment Gogoşanu versus Mihuţ

Gogoşanu versus Mihuţ

DISTRIBUIȚI

Confederaţia Sindicală Cartel Alfa Timiş a reacţionat la articolul “UGSR Timiş cere Cartel Alfa şi CNSLR Frăţia să plătească pentru birourile în care stau de 23 de ani pe gratis”. “Aurel Mihuţ a condus BNS Timiş 23 de ani, a fost cu noi pe baricade şi dintr-o dată este preşedinte al UGSR Timiş. Ceea ce afirmă Mihuţ este cu totul în afara situaţiei care se înregistrează acum în Timiş, în ceea ce priveşte sindicatele. El trebuie să demonstreze că este preşedintele UGSR Timiş, cu sentinţă judecătorească. Dacă cere celorlalte confederaţii să plătească pentru că au stat în aceste locaţii trebuie să aibă o sentinţă judecătorească şi un executor judecătoresc, prin care să demonstreze că spaţiile aparţin UGSR de drept. El nu aminteşte că a făcut parte din aceste structuri sindicale, despre care afirmă că au făcut jaf şi praf, după ’89, patrimoniul sindical. El a condus BNS Timiş, avem ştampile puse pe diverse acte. Mihuţ, cu BNS Timiş a participat, alături de CNSLR Frăţia şi Cartel Alfa Timiş, la multe acţiuni sindicale, împreună am administrat acest patrimoniu sindical şi nu mi se pare corect ce susţine Mihuţ. El face parte din organul de conducere ce administrează acest patrimoniu. Acum, că el vine să spună că sindicatele au făcut jaf asupra patrimoniului, mi se pare o lipsă de bun-simţ, să nu zic altceva, mai urât”, a declarat Ştefan Gogoşanu, preşedintele Cartel Alfa Timiş.

 

Comentarii

comentarii